Mergeam cu liftul ieri. Si, intre etaje, m-am intrebat: cand exact am devenit eu masochista? La modul metaforic, va rog sa nu „sariti” in concluzii deocheate. Pentru ca mi-am pus intrebarea pe la etajul 4, pana la 10 am avut timp sa analizez. In copilarie, in liceu, cand si de ce s-a intamplat? Cand si de ce am dezvoltat curiozitatea mea bolnava? Daca as fi stat la etajul 17, ca altadata, poate as fi gasit raspunsul (si-as fi fumat si tigara de dupa raspuns) dar s-a oprit cabina. Am uitat atunci, mi-am vazut de hol si de usa de la intrare si de casa si de mirosul de Cocolino si de cercei si seriale si am uitat. Analiza pe text. Observati cum fraza se incheie la fel cum a inceput. Acum sunt iar in lift. Liftul metaforic (observati cum se repeta ideea de metafora, autoarea incearca sa-si ascunda sentimentele) spre ora 12, miezul noptii, cand plec spre primul lift din poveste si bucla se repeta. Dar acum mai am o ora. Un etaj. Ma gandesc ca o fi fost de vina zilele si noptile de ascultat muzica si stat copilul eu cu mine imaginand povesti si vorbind in capul meu si uitandu-ma pe geam mult si bine. Poate acum nu mai am timp sa-mi imaginez povesti asa ca le gasesc in jur. Nu cred, putin plauzibil. Nu stiu, nu gasesc nicio explicatie. Si ma enerveaza, pen’ ca eu am o teorie legata de orice. O explicatie, fie ea si ciudata, dusa prin China, Ploiesti si inapoi. Dar ea exista. Acum nu. Bine, as avea o teorie, dar ea ma plictiseste. Pentru ca teoria asta se aplica la prea multe lucruri care ma enerveaza la moi meme si m-am saturat de ea. In loc sa enunt teoria si sa incerc s-o demonstrez, mai bine as schimba premisele. Ce zici? Hai nu mai fi suparata pe mine. Stiu ca am gresit si n-o sa promit ca nu mai fac. Promit ca n-o sa vreau s-o mai fac pentru ca, vezi tu, se schimba problema, se schimba enuntul. Acum il scriu, sau poate putin mai tarziu. Dar il scriu in seara asta, il rescriem impreuna. Pentru ca noi trebuie sa ne intelegem, nu sa ne chinuim una pe alta. Imi dai voie? – Da, ai voie sa nu ma mai chinui, ai voie sa schimbi enuntul. Nu mi-a placut mie matematica, dar ma pricep. Rezolvam problema si apoi luam liftul pana la nivelul urmator. Cand ma uit in jos, ametesc, asa de mult am urcat? 🙂 Maaama, ce panorama ma asteapta! 😀

nota: am citit pe undeva ca metoda lui Freud de a cauta raspunsuri la probleme in copilaria „pacientului” nu functioneaza. adica, chiar daca gasesti sursa problemei si-o scoti la suprafata si-o discuti si-o alte alea, nu se rezolva mare lucru.