Imi place programul meu haotic, desi uneori mi-as dori sa nu trebuiasca sa aleg intre liber de Craciun sau de Revelion. Si chiar daca mai fac pe plangacioasa ca trebuie sa lucrez, sarbatorile legale sunt zilele mele preferate in Bucuresti. Drumurile sunt goale, cate 2-3 masini la semafor, ma relaxez cu piciorul pe acceleratie si, cu un Placebo pe fundal, lumea e a mea. Cand aveam vacante mai lungi la Suceava luam masina si ma plimbam pur si simplu prin jurul orasului. Aveam cateva locuri cu panorama unde opream si fumam o tigara, doua, trei. Ca asa-s eu, mai romantica? Asta o fi cuvantul? Imi place sa ma opresc, sa ma uit si sa ma gandesc. Cam asta a fost si motivul pentru care m-am apucat de fumat cred. Trebuia sa dau un sens uitatului si ganditului in timp ce ascultam muzica. Trei actiuni nu erau suficiente.

Am luat-o prin balarii cu programul pentru ca e vineri seara si trebuie sa stau la munca pana-n miez de noapte. Si m-am plans deja de chestia asta la vreo trei oameni. Dupa care am realizat ca, de fapt, nu ma deranjeaza si am inceput sa ma intreb de ce ma plang degeaba. So I’m done with that.

Si acum poate ceva interesant, Sabina? Poate cineva chiar a citit pana aici asteptand ca randurile sa ia forma unei idei?! Poate. Am pornit sa scriu doar ca sa ma relaxez. M-a certat mama si de la fumat am luat o pauza de cel putin o ora, nu pot sa promit doua. Asa ca alta terapie nu am gasit, decat sa scriu ideile asa cum imi vin in mintea lenesa si usor amortita cum e acum. Incepe sa se dezmorteasca asa ca inchei sedinta de terapie. Ma apuc sa citesc despre Rezonanta Schumann. Leti ne povestea aseara cum din cauza acestei rezonante ni se pare ca trece timpul mai repede. Adina mi-a zis ca poate asa mai gasesc un subiect de scris pe blog. Eu am zis un nuuuuuuuuuuuuuu vehement. Nu stiu de ce. Eram geloasa pe cerceii ei minunat de extraordinari! 😀