Daca as fuma asta ar fi momentul in care m-as ridica oarecum enervata din pat, as crapa geamul cat sa-mi incapa incheietura mainii, dar nu mai mult – mi-e frig, si as alunga gandurile cu o ameteala artificiala. Asa ca mananc o mandarina, cautand glucoza din ea, in speranta unei insomnii terminate. Desi nu se poate numi insomnie inca, orele nu sunt destul de inaintate, simptomele sunt acolo. Imi amintesc de nopti cand dupa ore de tinut ochii inchisi cu forta ma ridicam, deschideam calculatorul, vedeam ca pe messenger sunt aceleasi iduri ca si acum 2 ore, « what now? ». Imi puneam castile si ma apucam sa scriu mailuri interminabile sau sa ma joc cu parolele oamenilor. Saraca var-mea pierdea ceva mancare in acest proces nocturn, poate asa se explica partial de ce am pierdut legatura. Dormeam ziua, nu ajungeam la cursuri, mancam hamburgeri sau gogosi cu ciocolata la 7 jumate dimineata, privind cum rasare soarele deasupra lacului din IOR.

Ultimii 4 ani mi-au fost marcati de diferite patternuri. Fiecare 9 luni s-au desfasurat intr-un fel, cu mici obiceiuri repetate zi de zi, cu aceleasi activitati care imi dadeau confortul si linistea de care aveam nevoie, cu 3 luni de vacanta, si cu noi obiceiuri, reinventandu-mi timpul in asa fel incat sa simt cat mai putina plictiseala si cat mai putin dor.

…

Citeam si imi dedeam seama ca pe masura ce citesc, randurile, somniferul meu obisnuit in lipsa televizorului, nu functioneaza. Mi-am amintit pentru un motiv sau altul de bunicii mei, mi-a parut rau ca nu am o poza de-a lor cu mine, si dintr-un gand intr-altul am ajuns la vechiul obicei, de a redeschide calculatorul in mijlocul noptii. Cautand ce? Un alt somnifer, unul de urgenta, cautand sa-mi fac gandurile sa taca distragandu-le atentia de la mine spre o foaie alba, obosindu-mi ochii cu radiatiile ecranului.

Si in ciuda diferentelor, in afara de numarul 9, lunile parca mai au chestii in comun. Cautand parcuri in care sa ascult muzica si sa zambesc copacilor, cautand reteaua care-mi duce gandurile (de-)acasa, cautand laptele care nu-mi provoaca amigdalita si filmul care imi amorteste mintea.

Roz, roz, roz, mi-am vopsit unghiile roz.

Sabina Varga

Sabina is a B2B strategist and writer with 15+ years of experience spanning startups to corporations. She helps teams build clear, sustainable writing systems that drive consistent growth. Through educational resources and workshops, she supports professionals who want to improve writing and build a strong online presence.