Chiar daca pamantul e rotund doar cateodata si pielea marii amaruie de la atata bere, mi-aduc aminte destul de bine de tine. De piatra alba pe care m-am cocotat si de pe care-am vazut viitorul, de sunetul valurilor spargandu-se fara nici o graba de tarm. Si cu cat ma gandesc mai bine cu atat mosorul se desira mai mult si eu uit de paianjenii cu care am trait in camera cateva saptamani. Patul inconfortabil, scarile inguste, tavanul apasator, geamurile care se vedeau de pe geam, perdeaua galbena luata de vant, toate au disparut in momentul in care mi-am agatat cele 5 genti dupa gat si-am scos valiza pe strada. 3 luni au 3cut in 3 momente, totul se deruleaza in folderul «poze bruxelles» ca un scurt metraj si se adauga ca un alt episoad in «poze», intr-o serie cu cine stie cate sezoane. Nu depinde de public (nu?), depinde de cat de atenta voi trece strada, de ceasul rau pisica neagra, sau de ceasul bun. Ori de cat ma tin bateriile, la camera. Azi am vazut o lebada cum isi aduna crengi pentru cuib. Dupa ritmul in care mergea, ii va lua mult. Si-mi amintesc cum am ridicat ochii intr-o zi si-am vazut ca ai imbatranit, si nu stiam unde fusesem cand au aparut toate ridurile si cand ai inceput sa nu mai porti o fusta subtire ci 3 randuri de pantaloni. Am adunat multe margele, ma duc sa le numar, sa ma minunez de culori, sa le asortez la unghii si papuci, si sa ma gandesc, ca tot omul de rand, ca pentru mine va fi altfel.

Later edit: „Well, baby, I surrender to the strawberry icecream.”