«Tacerea te-ar ajuta sa scapi de-ntrebarea mea…»
Citesc ce n-am scris pana acum, dau ceasul inapoi, aburesc oglinda si ma uit dupa pescarusi. Pescarusii mei, nisipul din clepsidra mainii, un bilet ascuns printre foi si florile mici si rele. Aseara venise salvarea, pentru o fata de 20 de ani, de la etajul 5. Soarele slab, «in casa suntem doar noi, cu glasul intunecat, cu aerul imbufnat». Nici macar nu sunt trista, poate putin, poate ar trebui sa scot praful de sub ghete, sa spal urma de cafea din cana. Poate ar trebui sa-mi fie dor, mi-e dor sa ma urc pe blocul meu inalt, sa ma uit la oras si sa nu-mi pese ca a trecut vara, ca e frig si caloriferul rece, ca tremur dimineata si mi-e pofta de liniste. Si mi-am aruncat hainele prin baie, «si-atunci te-ntreb mai stii, cea mai frumoasa zi».