batranetea te face mai puternic sau mai slab? teoretic, ai mai multa experienta (din care poate ai invatat) si ar trebui sa faci fata mai usor dezamagirilor, esecurilor, etc, nu? dar daca faptul ca ai esuat de mai multe ori te face sa te dai batut mai usor la un moment dat? daca dupa ani si ani nu mai ai puterea si cheful celor 20 de ani sa te ridici? am citit de mai multe ori vorba aia ca a reusi insemna sa te ridici odata mai mult decat ai cazut, nu mai stiu cine a zis-o. si daca nu te ridici aia ultima oara inseamna ca nu ai fost in nici un moment destul de puternic?
si daca peste ani si ani o sa fac numai lucruri banale, daca o sa zic ca „ce ma intereseaza pe mine filmul asta?”, daca o sa incep sa vad totul gri, daca n-o sa mai am chef sa ma uit pe geam si asta sa-mi ajunga? daca o sa ma obisnuiesc cu o slujba si n-o sa caut mai mult? daca o sa ma plafonez intr-o relatie mediocra, daca o sa dau naibii toate visele pe care le am de cand ma stiu? daca n-o sa mai cant in fata oglinzii cu mana in forma de microfon? daca o sa fie ca-n scenariul colegei ioanei, cu credit ipotecar si copil si sex duminica dimineata, ca atunci e timp.
nu se simt toti puternici si grozavi la 20 de ani? nu au toti impresia ca pentru ei o sa fie altfel? si nu ajung 90 si ceva la suta sa aiba vieti aproape identice? si o fericire care scade precum utilitatea marginala odata cu anii? adica e acelasi fel de fericire daily si la un moment dat ti se face de-a dreptul greata de ea. si incepi sa vorbesti in clisee si nu mai ai carti pe noptiera.

cand eram prin clasa a7-a vroiam sa ajung batrana (vreo 80 si ceva ca sa prind nu stiu ce eclipsa de soare de atunci). si ma vedeam in fata unui semineu uitandu-ma la poze si zambind.
ma apropii cumva de quarter-life crisis? sau poate e sneak preview in middle-life crisis. brrr. maybe, just maybe, gandesc prea mult.

e de ajuns sa spui „nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu, nu, nu” si gandurile sa dispara?