Am cantat, am dansat, am sustinut concerte de succes pe scene internationale, am mers cu cartea pe cap si am evoluat de la mersul de dinozaur la printesa blonda, am plans, m-am strambat, mi-am facut gropite in obraji, m-am dat prima data cu ruj, m-am incurajat, m-am mirat, pe bune, de toate. De la cele mai reale la cele mai SF chestii.
In camera mea de acasa aveam o oglinda mare pe usa. Cat usa. Camera destul de mica, asa ca oglinzii nu-i scapa nicio miscare. Ma analizam in orice ipostaza, ma corectam, eram tot timpul constienta de orice fac. Chestia asta s-a tradus si in comportamentul meu, am realizat mai tarziu.
Cand m-am mutat la Bucuresti, am luat dupa mine o oglinda. Mare si ea. Am lipit-o de un perete si mi-am continuat show-urile in fata ei, cu mana pe post de microfon. Toate anotimpurile au trecut prin fata ei, m-a vazut in primii blugi bagati in cizme, s-a uitat cum stateam uitata pe balcon, cum invatam spaniola sau teorii de relatii internationale. De cand ma stiu, o sticla acoperita cu un strat metalic mi-a inregistrat toate miscarile. Ati inteles voi ideea.
Cu riscul de a parea narcisista, sunt dependenta de oglinda. Dar nu e narcisism, e nevoia de a pastra tot timpul controlul. Ca asa sunt eu, nu vreau in niciun moment sa pierd haturile carutei asa ca tre’ sa vad caruta tot timpul, sa ma asigur ca e ok, ca se misca normal, in parametri. Nu stiu cine a venit mai intai: controlul sau oglinda. Cred ca s-au completat reciproc de-a lungul anilor.
Dar intr-o zi, o vietate portocalie si rea cu draci s-a suit in spatele ciudateniei care se stramba la ea si a impins-o. In slow-motion, am vazut toate inregistrarilor unor ani buni prabusindu-se pe parchet. Zbaaaaam! Cioburi si o mazta speriata care vedea in ochii mei ca o voi arunca probabil pe geam, de la etajul 10.
O bucata de vreme m-am simtit ca un miop fara ochelari. Ma uitam instinctiv de 200 de ori pe zi catre bucata de perete unde fusese oglinda. Ce drama, nu? 🙂
Am descoperit repede remediul. Ca sa nu ies din casa nesincronizata, vestimentar vorbind, am inceput sa ma cocotz prin baie, cum pot, sa ma vad in picioare in oglinda aia mica si meschina. In rest, mi-am dat seama ca ma simt mult mai bine daca nu stau cu ochii pe mine tot timpul. Ca tot am primit leapsa de pe reinvented, caci asta este o leapsa, a fost un fel de… evolution :).
Matza portocalie a supravietuit furiei de atunci, insa a trebuit sa-i fac bagajele s-o trimit in nord, eventually. Mi-a stricat multe in casa, dar, all in all, a facut si un lucru bun. M-a scutit de privirea-mi neiertatoare! 😀
Later edit: Vreau sa dau mai departe catre Simona, pentru care aleg un microfon, si Angi S, pentru care aleg o manusa. Reguli: Daca esti lepsuit, inseamna ca tre’ sa scrii despre un obiect. Poti sa o faci in ce stil vrei tu amuzant/informativ, etc.
Nici macar nu trebuia sa aduci in discutie faza cu narcisismul. Esti in primul rand femeie.
Nu mai stiu in ce stand-up era o chestie de genu’:
„Barbatii se uita in oglinda destul de des, daca au ocazia.
O femeie, insa, se va oglindi in orice: oglinda exterioara a unei masini, vitrina unui magazin, o lingura, capul unui chelios” :)))
Eu nu am nicio o oglinda, mi-ar fi si inutila, umblu cu o punga pe cap, ca ratusca cea urata. A, si sa nu uit, spargerea oglinzii inseamna ca pisica ta o sa aiba ghinion sapte ani? Biata de ea…noroc ca are noua vieti 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=8paDhfGQH4E&feature=related
ah…la ce ma supui…Ill try later..or these days…;))
Hahaha, Angi.. n-ai scapat. De la mine n-ai vrut leapsa, asta-i discriminare. 😀
Nu-i nimic, abia astept sa vad ce scrii. 🙂
@ Catalin Cine te pune sa intrebi? 🙂
@ Angi Hai ca e mai greu pana incepi, dup-aia merge povestea. 😀
Mda, trebuia sa fiu mai ferm, sa ma impun. :)))
@ Sabina…1. I need time pentru leapsa asta…2. nu-i mai da idei lui catalin:)))
@ Catalin…vorba ta…fii mai ferm, man!:)
You like it rough? 😛
Cam dubioasa treaba cu microfoanele=)) dar ac n-am ce-i face daca m-ai lepsuit si pe mine:)
Lol.. ai primit si pingback-ul. :))