Nu stiu voi ce faceti la ora asta, dar mie mi-e somn. De ce ma chinui sa tastez atunci? Pentru ca nu e asa usor sa dormi, pe cat e sa ti se faca somn. Daca n-am avut timp si de-un film, si de-o piesa, si de-un stat pur si simplu si chiorat in retrospectiva si in perspectiva ziua nu e incheiata si nu pot trage fermoarul la ochi. Leti ar zice ca am prea mult timp liber. Poate. Asta e partea in care la radio e un tango. Ceea ce-mi aminteste ca saptamana trecuta am vazut un interviu la TVR cu Nina Cassian. M-am oprit din schimbat posturile atrasa de figura ei linistita si multumita. Parea ca-si duce cei peste 80 de ani fara niciun fel de ranchiuna, inversunare sau sentimente negative de genul asta. A vorbit de iubirile ei, de barbatul pe care l-a iubit 20 de ani fara sa fie vreodata impreuna cu el si de barbatul pe care l-a intalnit la 70 si ceva de ani.

Imi plac batranii care se bucura de viata, cu toate limitarile varstei, pentru ca imi dau speranta ca nu toti ajungem gri, mohorati si enervati de orice fiinta vie care ne taie calea, cu o eterna sacosa atarnandu-ne de mana. Imi plac batranii care-si spun povestile, pentru ca imi arata ca toate dramele de moment sunt trecatoare si folositoare. Daca nu pentru altceva, pentru zambetul de dupa.

In alta ordine de idei, „fericirea-i un lucru marunt, e o aripa care vibreaza, fericirea-i un lucru mic, un pitic, ce danseaza”.

Tapinarii – Sunt fericit