Mă întorc spre mine și zic, unde ești?

Am mintea goală. Sau plină de ceață. Oricum, nu se vede mare lucru. Arunc resturi de mâncare cu tot cu cuvinte, idei și păreri. Pun vasele în mașină și-mi spăl vinovăția. M-am enervat, poate am țipat. Am zis: fii și tu cooperant!

Mă uit în zare și trag de o bere rece. Iau cartea cu mine, o las lângă picior și citesc subtitrări pe TikTok. Dimineața visez la somnul următor, pe care îl amân, mă trezește adrenalina în mijlocul nopții, poate s-a auzit ceva, de ce nu se aude nimic?

Spăl chiloți în lighean, ți-am zis să faci la wc, pun a treia mașină pe ziua de azi. Trebuie să zici înainte, nu după, uite acum cât trebuie să curăț, îi zic, un pic prea dur, dar poate înțelege, this is my life now. Nu fă mizerie, abia am făcut curat, se aude un refren de peste generații. Cântat la vremea lui, neînțeles, condamnat, de ce e mami (mereu) încruntată?

Mami? Sunt aici.

Ar trebui să citești. Închid Candy Crush, deschid Scribd. Maybe you should talk to someone. I am. Cuvintele sunt dealuri. Cred că totuși mintea e plină de ceva, că nu intră nimic nou. S-a-nfundat o țeavă de la toate scamele de la toate prosoapele.

Admirăm stelele și sateliții. Facem calcule și planuri. La anul, poate când, după ce. Un moral se lasă, celălalt îl ridică. Ar trebui să. Și să. Mai vrei o bere?

La vreo oră după ce se lasă seara, poate de la lună, sigur nu de la TikTok, se vede mai bine în depărtare. Luminile caselor, clădirile de birouri, viețile altora care sunt acolo cu bune și rele îmi scot capul din mașinile de spălat.

Rememorăm ziua într-o complicitate a detaliilor care nu ar interesa pe nimeni altcineva. Ce a zis nou. Ce a urcat și ce a doborât. Cât păr i-a mai crescut, ce bubiță s-a mai vindecat și câtă dragoste a arătat.

Vama e a altora, dar încă prind răsăriturile destul de des. A ietit toalele, zice fericit. Cred că semănăm.