E ultima seară din 2016 și e frig. Merg cu capul în pământ, îmi văd picioarele: stâng, drept. Mă opresc la bancomat, mă întorc pe trotuarul negru și o iau spre metrou. În căști am Trip Switch și-mi place la nebunie inflexiunea vocii de la refren.

 

E soare cu nori. Bag mare cu Elena de la autobuz spre festival. Am cizme de cauciuc, mov, puțin prea mari. Se aud tobele din depărtare și ajungem la poartă chiar când Nothing But Thieves își încheie concertul. Ce vină am eu ca i-au pus de la 13.30?

‘I left my heart in Amsterdam, where I could dream and nights were long.’

 

Iar e frig. Sunt la mall la Suceava în căutare de internet. Îmi iau o limonadă, îmi pun căștile și fac topul pe 2017.

 

E azi. Aeroterma de sub birou îmi ține cald, au venit două numere din The New Yorker, paharul cu Wiked e crăpat și scapă apă, e soare. Și-mi dau seama că am făcut o pasiune pentru Nothing But Thieves. Și că a trecut mult de tot de când n-am mai pus o muzică pe blog.

‘And we run and we run and we run.’