„Îmi vedeam viața ramificându-se în fața mea ca smochinul cel verde din poveste.

Din vârful fiecărei ramuri, ca o smochină grasă și movulie, îmi zâmbea și-mi făcea cu ochiul un viitor minunat. O smochină era un soț și-un cămin fericit și copii, și altă smochină era o poetă de success, și altă smochină era o profesoară strălucită, și altă smochină era Ee Gee, incredibilul editor, și altă smochină era Europa și Africa și America de Sud, și altă smochină era Constantin și Socrates și Attila și o ceată de alți iubiți cu nume stranii și profesii neobișnuite, și altă smochină era o campioană din lotul olimpic feminin, și deasupra și dincolo de aceste smochine erau multe alte smochine, pe care nu le deslușeam prea bine.

Mă vedeam stând în crăcana acestui smochin, moartă de foame, numai pentru că nu puteam hotărî pe care dintre smochine să o aleg. O voiam pe fiecare dintre ele, dar dacă alegeam una, însemna să le pierd pe toate celelalte, și, cum stăteam acolo, nefiind în stare să mă hotărăsc, smochinele începeau să se zbârcească și se înnegreau și, una câte una, cădeau la pământ, buf, lângă picioarele mele.”

Sylvia Plath – Clopotul de sticlă