Coldplay songs have a way of showing up whenever you forget that there are still emotions somewhere out there. 🙂

Am scris/citit nește chestii in engleza zilele astea si-mi tot vine sa ma exprim pe limba lui Shakespeare. Ma rog. Dar revenind la Coldplay. Ascultam Coldplay demuuuult, acum mai apare prin playlist doar cand e pe shuffle. Dar piesele lor apar si prin lume, prin locuri, incep la radio, la o terasa, intr-o masina, intr-un film. Rasar de dupa difuzoare si am un moment, o secunda, doua, trei, in care realizez ce se aude si ma rup putin de lume. Imi amintesc nu de ceva sau cineva anume. Imi amintesc de sentimente, de emotii, de melancolii dulci-amarui, de all the cheesiness and mushiness in the world (v-am spus eu). Nu le constientizez, nu le gandesc, ci le simt asa, usor, invaluindu-ma, batand la usile timpanelor si apoi dispar. Fix ca o boare. Sau ca atunci cand iei prima gura de cafea dimineata si te trezesti putin. Apoi uiti c-ai luat gura de cafea si te ia somnul la loc. 🙂

Nu mai stiu ce Coldplay a inceput acum cateva minute la radio, dar s-a terminat pana sa ajung la mijlocul paragrafului. Nu conteaza ce piesa e sau cat de tare se aude. Senzatia e aceeasi. As alege o piesa s-o pun la final, dar nu stiu pe care s-o aleg. Frumusetea lor sta in intamplare.