Zapada de zilele astea mi-a starnit usor spiritul Craciunului. Spirit care a lipsit cu desavarsire anul trecut, de exemplu, si il credeam pierdut forever. Si mergand azi in metrou, ma intrebam ce rost are. Daca nu crezi ca Iisus s-a nascut de Craciun si daca te enerveaza consumerismul caracteristic sarbatorilor, cum poti sa simti ceva? Dar parca imi parea cumva rau ca nu mai simteam nimic. Si pentru ca nu pot sa renunt la Craciun fara sa ma lupt temeinic cu mine insamie :D, mi-am gasit explicatie. M-am hotarat ca oamenii sunt atat de pierduti in cotidian incat uita sa sarbatoreasca ce au mai scump. Uita sa ia o pauza si sa petreaca timp cu familia, sa le faca un cadou frumos si macar timp de cateva zile sa fie veseli si darnici. Pentru asta e Craciunul. Pentru familie si placerea reuniunii in jurul unui brad calduros, la adapost de gerul de afara. 😀 Iar revelionul, well, ala e pentru sarbatorirea prietenilor, pentru inceputuri si betii de pomina. Adica bem pentru „zilele ce-au fost trecute, pentru noptile negre si slute, pentru zilele ce au sa vie, pentru noptile cu iasomie”. Era musai sa existe un moment pentru a face acest lucru extrem de important, sa ciocnesti un pahar in cinstea trecutului si viitorului. 😀

Bai, eu chiar am argumente temeinice aici. Mi-am reinventat spiritul sarbatorilor, nu trebuie sa mai fiu . Yey!