Pe masura ce vizitele mele la Suceava au devenit mai rare si mai scurte, m-am simtit din ce in ce mai ciudat in camera mea, in blocul cu 4 etaje, pe strada pe care incep sa nu o mai recunosc. Blocurile din jur nu mai sunt gri. Au fost varuite in tot felul de culori si au mansarde, trebuie sa recunosc ca arata chiar bine. Strada altadata plina de gropi a fost asfaltata si trotuarele acoperite cu dale. De fiecare data cand vin aici vad o gramada de transformari care, teoretic, sunt in bine, dar care nu imi plac. Nu imi mai gasesc locul in noul oras, inconjurat de malluri, hipermarketuri si tot felul de minuni.
Tipa de la etajul 2, mai mica decat mine cu vreo doi ani, care batea mingea baieteste zi lumina in jurul blocului, are doi copii si colacei seriosi in jurul taliei. Scara blocului e mica si curata, impanzita de vase cu flori care nu erau aici cand ne-am mutat.
Doar camera mea verde cu portocaliu e aproape neschimbata. Pe rafturile biroului sunt manuale de mate, fizica si romana, langa televizor sunt casetele cu filmele mele preferate, iar deasupra o poza cu colectivul unit al clasei 12F. Sunt multe lucruri pe care le-as lua cu mine. Dar stiu ca nu s-ar potrivi in garsoniera de la 500 km distanta si nu ar mai avea aceeasi valoare in afara contextului. Imi place sa ma intorc la ele, sa-mi amintesc si sa visez uitandu-ma la afisul cu delfini si planete. Stiu, sunt o sentimentala fara leac.
I know the feeling….exact acelasi sentiment il am si eu de fiecare data cand ma duc acasa….orasul creste, se modernizeaza, totul devine incet-incet mai curat, mai colorat, mai frumos, mai ingrijit….dar nu-mi place…pt ca nu imi mai gasesc locul. Nu mai cunosc oamenii, locurile unde zburdam altadata, care atunci mi se pareau imense, acum sunt doar niste mici bucati de teren pe care le parcurg in doi pasi, casa si curtea mi se pare importate din Liliput….and so on. Mai grav e sentimentul asta de dezradacinare…cand sunt in Bucuresti, imi doresc cu ardoare sa merg acasa, mi-e dor de casa, de viata mea de adolescent….cand ajung acolo, dupa 2-3 zile…vreau sa revin cat mai repede in BUcuresti….revin si tot asa….cerc vicios. As putea vorbi o zi despre asta…te-as plictisi…oricum, bun articol..
Imi place mult articolul asta.
Inteleg perfect starea pe care o descrii. Cand ma duceam acasa, in apartamentul vechi si intram in camera mea, imi trezea amintiri ingropate de ani intregi. Iar lucrul asta facea sa conteze mai putin faptul ca apartamentul ala e cel mai friguros in care am stat vreodata.
Din pacate(sau din fericire) ai mei au schimbat apartamentul acum cativa ani. Nu e chiar aceeasi senzatie, dar tot ma simt bine acasa.
Nice topic. Same situation here :(( doamne ce dor imi este de clipele alea din pacate eu nu ma pot acoloda cu noul oras. toti au conceptii diferite pe care nu le accept