cu mintea ocupata de obsesii si chestii de pierdut si muzica. cu mainile in buzunare si geanta stransa langa mine, ca e plin de hoti. prin oras. cu bani pe care nu trebuia sa-i cheltui si multe de facut, in prea mult timp. pierdut.

nu suntem anormali (cum ar veni, fucked up), dar ne place sa credem ca suntem. e la moda si e convenabil, zic eu.

dupa o discutie de cateva ore cu fetele, pe care le cunosc de 1, 2, 3… vreo 9 ani, am tras concluzia ca multa lume (ca sa nu zic toata, ca nu po’ sa bag mana-n foc) are probleme in cap („cu capul” suna cumva nepotrivit). fiecare are obsesiile ei – si vb la feminin ca asta stiu mai bine, dincolo de aparenta de calm, normalitate, rationalitate sau irationalitate. ganduri obsesive pe care le purtam in elasticul din par, bine ascunse, care ne numara pasii sau secundele. si nu vorbim despre ele. ne dam seama ca sunt prostii, dar oricate discutii interminabile am purta cu noi, discutii bine argumentate, obsesiile, c-asa-mi vine sa le zic, castiga. au o putere extraordinara asupra tuturor argumentelor, tuturor explicatiilor, si bem un ceai de tei ca sa le adormim. si in momentele cand credem ca au disparut, ne intrebam de ce au disparut, si, din superstitie, le rechemam. sau le inlocuim. cel putin asta mi se intampla mie.

zicea intr-un film ca libertatea vine atunci cand nu ai nimic de pierdut. de aia singuratatea e euforica uneori. uneori.

am desenat un infinit. pe bune. where is my mind? o fi luat-o pe cararile pe care nu o iau, cica, niciodata. nu mai minti, tu! impossible is nothing si never say never. haha, what-eveeer. 46->53. play.