Incep sa scriu cuvinte pe care mi le-am imaginat deja in timp de deschideam documentul, gandindu-ma ca pana se dechide oricum voi trece peste ele si voi scrie altceva. Ma trimit la culcare, mi-e somn, si totusi stau cu ochii tinta in ecran si nu fac nici un pas spre pat. Dau ‘next’ in winamp asteptand parca o melodie minune, ma uit la pliculetele de ceai dar mi-e prea lene… In pasaport am rezervarea, pe dreapta, si cartea de vizita a restaurantului cu mancare buna, belgiana, pe stanga. Ca de obicei, descriu ce e in jurul meu, din lipsa de idei mai bune, sau poate…, nu, e lipsa de idei mai bune. Mi s-au adunat toate pe birou, trebuie sa le dau coate sa pot scrie la tastatura. Si totusi, cui ii pasa? Pot sa-mi imaginez cel putin o persoana care va pufni intr-un oarecare dispret citind randurile astea, si cel putin una care va trece prin ele cu ceva interes.

Am citit un blog despre prietenie. Mi-a placut, mai ales ca toate numele enumerate in cele multe randuri imi erau cunoscute, si m-a facut sa ma gandesc la prietenii mei. Poate ca nu ma gandesc destul de des la ce ne leaga, dar sunt tot timpul in jurul meu. In agrafele pe care tocmai mi le-am scos din par si pe care mi le-am cumparat pentru ca cineva mi-a criticat lipsa de originalitate in domeniu, in fierul de calcat care s-a plimbat cu mine toata Europa, in bratara pe care am purtat-o azi si care, da, imi place, desi nu ma crezi, in vina ca am fost de vina. Peste tot, si cred ca sunt singuratica pentru ca, de fapt, sunt cu ei&ele tot timpul.

Nu e nimic rau in a copia, nu? O fosta colega care stie sa scrie despre prietenie (ceea ce nu inseamna ca eu stiu), o musulmanca ce poarta esarfe colorate, un film cu final fericit, mai pun mana si pe cate-o carte, tare-as mai dormi.

20 min. later : Tot nu m-am miscat de pe scaun. What is the deal? Stiu cel putin o persoana care va rade.