omul unei nopti de septembrie
Il stiti pe Raducu? Daca ati fost anul trecut in Vama, oricand, sigur l-ati vazut. E nenea ala micut de inaltime, cu hainele pline de nisip (noroi?), care umbla tot timpul beat (mahmur si alte variatiuni) si cu un buchet de diverse sticle in brate. Iar pe cap, o coronita din salcie. Semana cu un spiridus din Visul unei nopti de vara. Intr-o seara de septembrie cand, fara sa stim, am asistat la ultima noapte oficiala de Vama, l-am si cunoscut. Raducu petrecuse 3-4 luni pe-acolo fara niciun ban, cu un caiet in care scria poezii si adunase ganduri de la oameni si cu o nemultumire pe lume: “Imi fura pixul! De ce-mi fura pixul?” M-am dus in cort si i-am adus un pix. Nu-i fura nimeni pixul, l-a pierdut in urmatoarea jumatate de ora. Raducu avea ochi blanzi si traia toate melodiile de jale de la Stuf. Si insista ca sunt trista, desi dupa parerea mea zambeam cu toata gura. Fin psiholog.
Raducu a aparut si intr-o carte, pe care o avea la el, primita cadou, cu dedicatie. Da, mi-am amintit, se chema “Nopti de Vama”. Si era un baiat care statea la strada principala, colt cu strada de la stanga si le vindea. Il vazusem dar nu m-am oprit sa vad ce vinde si daca merita. Mi-a parut rau. Ne-a parut rau. Nu-i asa?
La radio a inceput U2 cu Where the streets have no name. As zice: where there shouldn’t be any streets. Too late for that.
