SabinaLand

Azi mi-a fost dor de Caragiale si de umorul inteligent in toate formele lui. S-a intamplat in RATB, unde am avut deosebita placere de a sta cu urechea lipita de cabina soferului, unde urla emisiunea de dimineata a Carcotasiolor de la radio nu stiu care. Huidu prezenta oaresice stiri. Si incerca totodata sa fie amuzant. Eu cred ca i-a cam obosit umorul, pentru ca faimosul Carcotas n-a gasit alta gluma decat sa se ia de limba romana. La modul stalcirii pluralelor si comiterii de dezacorduri, cate trei bucati pe propozitie. Domnule Carcotas, cam cata lume care te asculta intelege ca faci greselile alea intentionat? Da-le apa la moara celor pentru care acordul subiectului cu predicatul e un mister total. Da-le un exemplu de “inteligenta” gramaticala, in speranta ca masele vor hahai isteric la discursul tau altminteri fad.

Glumele astea cu “succesuri” si “baietii vrea fetele” ma irita ingrozitor. A fost comic fix primele doua dati. Dup-aia a fost tragic. Pentru ca foarte multa lume vorbeste gresit, si nu in gluma. De la EBA la jurnalisti, bloggeri si tanti care vinde flori. Si sunt convinsa ca jumate din cei care zic in mod constant “succesuri” nici nu mai stiu care e pluralul corect al cuvantului. Stiti cum e vorba aia “Stramba-te mult, ca o sa ramai stramb”.

Criticam manelele intr-un snobism infatuat, dar nu ne dam in laturi din a folosi versurile lor pline de bombe lexicale in conversatiile de zi cu zi. E comic sa te iei de ignoranta altora, nu? Am putea arata ca ne duce capul ceva mai mult dand dovada de un umor care nu este atat de la indemana si de uzat. Dar e greu, frate, presupune un mic efort denumit gandire.

Asa cum au ajuns Mircea Geoana si Ecaterina Andronescu sa fie “garantati Vanghelie”, asa o sa ajungem si noi “mediocritate garantata”.

Huidu nu e, evident, singurul din imaginea asta. Televizorul e plin de emisiuni de divertisment si personaje care se chinuie sa fie comice. Umorul lor frizeaza penibilul. E atat de simplu, redus la glumite de nivelul clasei a 8-a, in cele mai fericite cazuri, si lipsit de orice sare si piper incat ma intreb cine naiba scrie scenariile si daca e cineva in lumea asta care s-ar putea distra vazand asa ceva.

Daca ni se ofera in mod constant greseli gramaticale, sub forma de umor, si simplitate in gandire, sub forma de divertisment, ne putem si obisnui pana la urma, nu? Ca doar in lumea asta conteaza numai țâțele, bă!

Am mers zilele trecute cu trenul. Intr-un vagon de intercity, in compartimentul ala comun gen salon. Era 8 dimineata, dormisem putin si nu avam chef decat sa citesc si sa adorm la un moment dat. Nici nu plecam bine din gara ca un tip se gandeste sa-si foloseasca telefonul performant pentru a asculta manele. Cat se poate de tare! Cele doua fete din fata mea ridica ochii mirate, una isi pune castile si cealalta se resemneaza si se intoarce la carte. La a patra manea melodioasa n-am mai rezistat si m-am dus la el. L-am rugat frumos sa asculte la casti daca are de ascultat. Si-a mijit dintii languros: “Nu-ti plac manelele, asaaaa-i?” I-am explicat ca ma deranjeaza muzica tare, in general, acolo unde fiecare ar trebui sa-si vada de treaba lui. Spre mirarea mea si-a cerut scuze si muzica a incetat.

Asta imi aminteste de toate datile cand am vrut sa ma iau de diferiti indivizi care isi aruncau gunoiul in metrou, in lift, samd. Sau atunci cand am vazut o fata cu o mama care se dadeau in supermarket cu un gel atibacterian dintr-o sticluta ce probabil a fost cumparata de cineva mai tarziu.

Nesimtiti sunt pe toate drumurile. Oare daca le zicem ceva inceteaza? Cred ca merita sa incercam, chiar daca e posibil ca in loc de scuze sa primim o injuratura zdravana.