SabinaLand

Amsterdamul e un oras sigur, sau cel putin asa ni s-a zis in timpul zilelor de deschidere de la facultate. Politia e pe la toate colturile, sunt camere de filmat pe strazi si lumea e pur si simplu pasnica. Mi-a placut ce ne-a zis o spanioloaica noilor studenti internationali: in cel mai rau caz se poate lua dupa tine un junkie, si oricum poti sa fugi mai repede decat un junkie sau esti pe bicicleta si-o iei la sanatoasa. Si desi ma simt mult mai in siguranta pe strazile de-aici decat in Bucuresti, iata ca se intampla si lucruri ciudate. Aseara cineva ne-a spart apartamentul si ne-a furat televizorul nou nout, o plasma cu diagonala… mare. Si eu am auzit zgomote si mi s-a parut ceva putin bizar in atmosfera, dar nu m-am dus in bucatarie sa vad ce se intampla. Am pus totul pe seama vecinilor de jos care se distrau la un fel de petrecere. Dimineata, galagie pe hol si politie. Pe langa televizor, au luat o sticla de vin din frigider. Eu m-am bucurat ca nu au luat filtrul de cafea, aia da tragedie.

In concluzie nu am nicio concluzie. Astept mai multe momente Frank Sinatra si mai putine zgomote ciudate venind din bucatarie. Buhuhu. Is that paper, is that snow, oh, no, it’s a ghoAmsterdamul e un oras sigur, sau cel putin asa ni s-a zis in timpul zilelor de deschidere de la facultate. Politia e pe la toate colturile, sunt camere de filmat pe strazi si lumea e pur si simplu pasnica. Mi-a placut ce ne-a zis o spanioloaica noilor studenti internationali: in cel mai rau caz se poate lua dupa tine un junkie, si oricum poti sa fugi mai repede decat un junkie sau esti pe bicicleta si-o iei la sanatoasa. Si desi ma simt mult mai in siguranta pe strazile de-aici decat in Bucuresti, iata ca se intampla si lucruri ciudate. Aseara cineva ne-a spart apartamentul si ne-a furat televizorul nou nout, o plasma cu diagonala… mare. Si eu am auzit zgomote si mi s-a parut ceva putin bizar in atmosfera, dar nu m-am dus in bucatarie sa vad ce se intampla. Am pus totul pe seama vecinilor de jos care se distrau la un fel de petrecere. Dimineata, galagie pe hol si politie. Pe langa televizor, au luat o sticla de vin din frigider. Eu m-am bucurat ca nu au luat filtrul de cafea, aia da tragedie.

Amsterdamul e un oras sigur, sau cel putin asa ni s-a zis in timpul zilelor de deschidere de la facultate. Politia e pe la toate colturile, sunt camere de filmat pe strazi si lumea e pur si simplu pasnica. Mi-a placut ce ne-a zis o spanioloaica noilor studenti internationali: in cel mai rau caz se poate lua dupa tine un junkie, si oricum poti sa fugi mai repede decat un junkie sau esti pe bicicleta si-o iei la sanatoasa. Si desi ma simt mult mai in siguranta pe strazile de-aici decat in Bucuresti, iata ca se intampla si lucruri ciudate. Aseara cineva ne-a spart apartamentul si ne-a furat televizorul nou nout, o plasma cu diagonala… mare. Si eu am auzit zgomote si mi s-a parut ceva putin bizar in atmosfera, dar nu m-am dus in bucatarie sa vad ce se intampla. Am pus totul pe seama vecinilor de jos care se distrau la un fel de petrecere. Dimineata, galagie pe hol si politie. Pe langa televizor, au luat o sticla de vin din frigider. Eu m-am bucurat ca nu au luat filtrul de cafea, aia da tragedie.

Cu vreo doua saptamani in urma, eram prin Dam Square, unul dintre cele mai aglomerate puncte din oras, si ma chinuiam sa-mi dezleg bicicleta legata sanitar de un cos de gunoi. Si aud niste tipete. La vreo 20 de metri vad un om care izbucneste in flacari. Oamenii sar sa-l stinga, tona de turisti si localnici din jur de uita cu figuri socate la scena, iar in doua minute locul se umple de politie si pompieri.

Stiu ca incidente d-astea si spargeri de apartamente se pratica peste tot. Dar aici am dat nas in nas cu ele. Si ca sa se incline balanta, dau nas in nas si cu momente foarte frumoase. La o zi sau doua dupa incidentul din Dam Square, la cateva strazi mai incolo, aud din turnul unei catedrale o melodie cunoscuta. Clopotele cantau My Way a lui Frank Sinatra. Si suna atat de bine, incat m-am oprit pe marginea unui canal si-am stat 20 de minute in soare si-am ascultat. Pe canal treceau barci, pe strazi biciclete si versurile din My Way imi rasunau in cap, peste clopote. Cum sa nu fie lumea mai pasnica si mai relaxata?

In concluzie nu am nicio concluzie. Astept mai multe momente Frank Sinatra si mai putine zgomote ciudate venind din bucatarie. Buhuhu. Is that paper, is that snow, oh, no, it’s a ghost.

Later edit: 3 ore mai tarziu, hotul e arestat si televizorul e inapoi in bucatarie. now that’s what I call efficiency!

“We found a bike in front of the house. It’s yours”. Miiiine? Olandezii la care am stat acum patru ani (deja??) m-au intamplinat cu o bicicleta. Putin cam inalta pentru mine, mi-am rupt o pereche de sandale incercand sa pun o frana. Dar cine nu-si rupe ceva pe bicicleta in Amsterdam? Era cat pe ce sa-mi rup si gatul, cazand in intersectie, pe ploaie, in fata tramvaiului. Cu palma si genunchii insangerati, ma uitam cu ochii tristi la prietenii mei olandezi. Ei radeau de mine. “I have a friend who broke both her wrists one night, coming on her bike drunk, from a party. Hahaaa!”

Olandezii au un accent in engleza delicios, usor britanic. Cam toti si-au fumat creierii prin liceu si ies destepti foc! M-am indragostit foarte repede de ei. Ok, bine, m-am indragostit numai de unul. Si cum sa nu te indragostesti cand la miezul noptii te ia pe bara de la bicicleta si te duce acasa, traversand poduri, strazi inguste, cu norisori magici in aer, asa cum ia printul printesa pe cal? In Amsterdam, se intampla.

Dupa ce mi-am luat bicicleta in primire de la gazde si am primit tutorialul de legare corecta a vehiculului astfel incat sa nu poata fi furat, am schimbat amabilitati si m-am minunat de apartamentul lor pe trei etaje, cu terasa cu plante, bucatarie imensa si d-astea de-ale civilizatiei. Apoi am iesit din casa. Un grup de turisti aproape ca m-a prins intr-o poza, cu mana pe clanta. Si apoi, ta-daaa! Am simtit aerul inconfundabil al Amsterdamului. Miroase a iarba, ce mai, peste tot. Un miros pe care l-a inceput nu l-am inteles, in inocenta mea, dar care mi s-a impregnat pe creier mai ceva ca madlena lui Proust. Pour moi, nu Amsterdamul miroase a iarba, ci iarba miroase a Amsterdam.

Centrul orasului musteste a dubiosenie. Prostituate in geamuri, te impiedici de turisti prabusiti de la prea multa magie, iar la mai toate colturile junkierii incearca sa-ti vanda o bicicleta sau sa ti-o fure sau doar se uita ciudat la tine. Ma indoiesc ca te si vad. Dar eu una m-am simtit in siguranta. Toata lumea e intr-o stare de chill molipsitoare. Aerul, v-am zis.

Amsterdamul e construit concentric. Un cerculet de apa, unul de pamant si tot asa. M-am ratacit de nenumarate ori, nu fara placere, pentru ca peisajele sunt chiar romantice. E un fel de Venetie, numai ca orasul nu are un aer de vechi si statut. E multa frumusete invelita intr-o patura de biciclisti nebuni, inca una de turisti extatici si, in general, un stil de viata relaxat dar eficient.

Am prins o luna frumoasa, cu soare, spre mirarea localnicilor, pentru ca, insistau ei, Amsterdamul e un oras ploios. Fusesem acceptata la o scoala de vara si din cinci orase europene, m-au trimis in cel care mi s-a potrivit ca o manusa. Nu cred ca organizatorii au stiut, a fost sheer luck.

Incerc sa rezum cumva de ce imi place atat de mult locul ala. Oamenii pe care i-am cunoscut au contribuit mult, fara indoiala. Veneam dupa un an petrecut in Spania si eram putin obosita de caracterul latin, zgomotos si sufocant. Caracterele nordice puternice, inteligente, reci dar totusi deschise m-au incantat pur si simplu. Iei oamenii astia si ii pui intr-un loc unde placerile interzise sunt la ele acasa. La etajul 1 poti sa porti o discutie despre drepturile omului, iar la subsol cinci natii diferite sunt way up high. Pe strazi gasesti toate gradele de betie: de la cel mai treaz si serios, la cel mai prabusit si niciunul nu se mira de prezenta celuilalt.

Cred ca acum mi-am dat seama de ce imi place atat de mult. Eu sunt o fana a echilibrului. Iar Amsterdamul este un oras al echilibrului, intre multe extreme ale comportamentului uman. Si, bineinteles, esti liber oricand sa te dezechilibrezi mai mult sau mai putin. Totul asezat pe apa, printre barci, biciclete, cladiri scunde si cochete, parcuri largi si culorile multiculturalismului. It’s a magic cocktail!

Si melodia care-mi va aminti intotdeauna de Amsterdam. Cand o ascult inchid ochii si dansez in picioarele goale, pe iarba, intr-unul din parcurile imense din locul meu preferat din toata lumea. Cat am vazut din ea pana acum.

Am scris toate astea la provocarea lui Cati. Care inteleg ca se duce in Amsterdam si o invidiez pentru ca nu m-as satura sa ma reintorc acolo. Enjoy the ride!