Cu cine ma vad la Sonisphere? A trebuit sa insiste Metallica sa vina in Romania, ca sa-i vad si eu. Iar Rammstein, well, it’s a must. Pentru cei care merg, mai jos programul pe ore al trupelor. See u there si, dupa, cu povesti.
Vineri, 25 iunie:
Orphaned Land 15.15-16.00
Paradise Lost 16.30-17.15
Volbeat 17.45-18.45
Manowar 19.15-20.15
ACCEPT 21.00-23.00
Sambata, 26 iunie:
Vita de Vie 15.15-16.00
Anthrax 16.30-17.15
Megadeth 17.45-18.45
Slayer 19.15-20.15
Metallica 21.00-23.00
Duminica, 27 iunie:
Luna Amara 15.30-16.15
Anathema 16.45-17.30
Stone Sour 18.00-18.45
Alice in Chains 19.15-20.15
Rammstein 21.15-22.50
PS Asta vreau sa aud de la Rammstein. In rest, o sa ma bucur de orice au ei chef sa cante.
Era 2 si ceva noaptea si ma pregateam sa las capacul la laptop si sa pun la cale cateva ore de somn. Cu mana pe capac, dau un ultim click pe Twitter si vad “Michael Jackson a murit, din pacate”. WTF?, am zis. Si m-am gandit ca o fi vreo metafora exagerata, dramatizata, asa cum sunt intotdeauna, la cariera pe duca a lui MJ. Sau ca s-o fi anulat turneul anuntat pentru august. Click pe CNN, soc! Click click click in toate partile! “Michael Jackson internat de urgenta dupa un atac de cord”, “Michael Jackson, decedat la 50 de ani”, “Michael Jackson a murit” – la ora aia stirile erau pe surse si moartea era confirmata numai de tmz.com. Am deschis cu un nod gigantic in gat si TV-ul, pe CNN curgea banda de breaking news si in imagini era spitalul unde se presupunea ca fost dus Michael, cu o multime care incepuse sa se stranga in jurul lui. Nu intelegeam cum e posibil asa ceva.
Terminasem de citit cu cateva zile in urma “Toti oamenii sunt muritori”, a lui Simone de Beauvoir. Iar in noaptea aia de joi spre vineri, realitatea imi demonstra ca asa este: toti oamenii sunt muritori. Da, evident ca stiam asta deja, dar creierul iti joaca feste si pune unii oameni pe un piedestal si ii crezi invincibili. Cand oamenii astia isi arata slabiciunile sau dispar, eu una nu pot decat sa am nevoie de un timp sa-mi refac conceptia asupra vietii.
Sa ne lamurim inainte sa continui. Nu ma intereseaza absolut deloc acuzatiile care i s-au adus lui Michael. Orice adevar ar fi stat la baza lor, MJ a fost o victima a mass-media si a propriei celebritati, de cand s-a nascut si pana a murit. Nu ma intereseaza ciudatenii adevarate sau inventate despre viata lui, nu ma intereseaza daca in procese a fost gasit nevinovat doar pentru ca era cine era sau pentru ca a platit o caruta de bani pentru asta.
Ma intereseaza muzica lui extraordinara, videoclipurile si concertele la care iti statea mintea in loc, energia si optimismul pe care le emana in fata publicului si pe care reusea sa le transmita si ma intereseaza ca am vazut intotdeauna bunatate in ochii lui. Daca l-ar fi desprins cineva de orice context si nu l-as fi cunoscut si mi-ar fi aratat o poza de-a lui, as fi zis ca am in fata un om bun. Cred ca Michael Jackson a fost un copil timid in piele de adult, copil care se metamorfoza intr-un performer extrem de talentat si puternic pe scena.
Am devenit fan forever Michael Jackson pe la 6 ani. Sau poate eram chiar mai mica. La 8 ani am fost la primul concert al lui in Romania, cel care a fost ales personal de Michael ca fiind unul dintre cele mai reusite din cariera lui. Pentru asta trebuie sa le multumesc parintilor mei (stiu ca cititi ), care mi-au sustinut si inteles intotdeauna pasiunea pentru muzica si nu m-au certat cand faceau scandal vecinii pentru ca ascultam muzica prea tare sau le tropaiam in cap. Atunci, la 8 ani, nu intelegeam de ce lesina fetele la concert si ma amuza teribil chestia asta. M-a vrajit pur si simplu experienta si m-am intors acasa cu o carte despre viata lui Michael. Iar biletul l-am tinut ani de zile sub sticla de la birou. Am fost si la concertul din 1996. Ambele concerte sunt cele mai bune pe care le-am vazut vreodata. Michael nu venea pe scena, canta, se invartea de doua ori si pleca acasa. Michael transmitea publicului caldura, comunica fara rezerve cu fanii extaziati, traia pentru ei si lucrul asta se simtea in fiecare miscare de dans. Si avea niste miscari spectaculoase. Fiecare melodie avea o regie de piesa de teatru. Am mai fost la ceva concerte de atunci. Nu se compara nici pe departe. Tot timpul exista o bariera intre artist si public, oricat de frumos ar fi spectacolul. La Michael bariera asta nu se simtea.
Ritm, pace, armonie, nou, original, iubire. Ii recunosc piesele dupa primele doua acorduri, as spune chiar si dupa primul, pentru ca le-am ascultat de un infinit de ori. In sufrageria de la Suceava sustineam concerte in fiecare zi. Atat de mult am cantat melodiile lui incat de la un copil afon complet, intr-a 9-a luam lectii de canto. Intr-a 4-a m-am ridicat in timpul unei ore si i-am luat apararea in fata unei practicante care nu intelegea de ce-mi place mie Michael “Dar ai auzit de acuzatiile care i se aduc?”. “Dar ai auzit muzica lui??”
O prietena mi-a zis in ziua in care a murit. “Nu inteleg de ce plangi. Nu e ca si cum l-ai cunoscut sau ceva”. Asa e. De ce sa suferi pentru un om care nu ti-a fost apropiat? Pentru ca nu trebuie ca cineva sa-ti fie ruda sau prieten pentru a te ajuta si a-ti oferi enorm. Si nu sunt o persoana care sa spuna cuvinte mari usor. Muzica lui Michael imi da energie, optimism si caldura si azi. A fost parte din copilaria mea obsedata de muzica si e parte din evolutia mea. Si, nu in ultimul rand, am plans cand a murit pentru ca a fost un om singur, izolat si hulit, chiar daca a oferit atat de mult atator oameni. Si-a urat celebritatea, dar isi iubea publicul si ii dadea ce avea mai bun.
O mama povestea, mai demult, ca moartea copilului ei a bagat-o intr-o stare de soc, in care nu putea vorbi, nu simtea nimic si era si ea ca si disparuta. A stat in starea aia vreun an, pana intr-o zi in care a auzit “Jam” a lui Michael Jackson. Piesa asta a trezit-o din soc si a ajutat-o sa traiasca din nou. Asta a facut si face muzia lui Michael Jackson. Cine vrea sa uite de toate lucrurile pozitive si sa aduca mereu in discutie “da, dar a fost acuzat ca” (si niciodata condamnat, as adauga eu) e un carcotas, ca sa nu zic ignorant. Nu cer nimanui sa-i iubeasca muzica, e o chestie de gust pana la urma, dar cred ca oricine ar trebui sa-i recunoasca valoarea si aportul.
Asa ca, acum un an, in noaptea de joi spre vineri, cu tv-ul pe CNN si nenumarate site-uri deschise in background, am deschis un clip de-al lui Michael. S-a nimerit sa fie “Man in the Mirror”, in concert. Mi-am pus castile si am inceput sa plang. Am plans si a doua zi dimineata cand m-am trezit si imi vine si acum sa plang, cand scriu randurile astea. Pentru toate emotiile si bucuria si optimismul pe care mi le-a transmis mie Michael si pentru toate nedreptatile din lume. Intr-o mare de mizerie in care ne luptam zi de zi, un om a reusit sa faca lumea mai buna. Iar pentru asta a fost luat in ras. De unii. Stiu ca sunt si ceilalti care, ca mine, il iubesc si il apreciaza pentru arta si bunatatea lui naiva.
O sa zic asa… o filosofie de cativa banuti, dar ce sa-i faci, asta e filosofia din seara asta. Dupa cum urmeaza: e usor sa lasi viata sa treaca pe langa tine. Ce v-am zis? Muncesti, dormi, alergi spre weekendul de dupa 11 zile lucrate in care o sa sorbi libertatea unei… beri. Ca va fi mare, ca va fi concert, ca va fi orice, raman zilele si serile in care nu ai alergat tu, ci a alergat timpul. Ha! Inca una. Sunt un fel de Cuelho. E ca atunci cand bagi capul in apa si esti asa de ocupat cu tinutul respiratiei si lipsa de oxigen si alte alea legate de supravietuire, ca uiti sa privesti fauna si flora marina. Ma rog, mi-au iesit si metafore mai bune in alte momente de maxima inspiratie. Acum se cheama minima inspiratie. Se cheama doar oboseala si o usoara defulare prin cuvinte. Dar nu o defulare artistica sau de mare adancime intelectuala. Una pur si simplu, in care frazele curg asa cum vin in cap, actiunea n-are cap si coada, actiunea nici macar nu exista. Atat de mult am nevoie de un concediu (cred), incat azi am incercat sa scriu un textulet mic in care sa critic si eu, ca un blogger de rand, un film. Dupa prima fraza, ce zic eu fraza, asta implica ceva complex, dupa prima propozitie m-am lasat. Despre asta e vorba. Despre mormanul de haine de pe scaun, despre sandalele desperecheate si imprastiate prin toata casa (they’re having a party). Energie. Are cineva niste energie in plus? Dati-mi un mail cu attach.
Am fost la concert la Aerosmith. Nu ma asteptam la cine stie ce, dar a fost frumos. Am cantat (urlat) pana mi-au amortit picioarele, l-am admirat de respectabilul Steven Tyler care le da clasa pe scena multor rockarasi de generatie noua. Am vazut, in sfarsit, dupa multisor timp, un concert spectacol, asa cum ar trebui sa fie ca sa ma simt eu bine. Apropo de concerte, via twitter: It’s not an official disaster until Bono sings about it.
Nu prea am timp sa zic acum si nici nu prea sunt multe de zis. Ce se intampla zilele astea in Parlament si-n politica seamana, de fapt, fac parte dintr-o piesa de teatru de-a lui Caragiale. Magicul I.L. Caragiale s-a intors sa scrie inca o piesa, asta e tot. Si noi o citim si ne amuzam si nu ne afecteaza viata deloc. In viata reala, lucrurile sunt normale, civilizate si de bun-simt.
“ÅžedinÅ£a de plen în care se dezbate moÅ£iunea de cenzură a început cu un moment poetic. Deputatul PSD Marian Săniuţă a Å£inut să recite din poetul naÅ£ional, Mihai Eminescu”
“Premierul a fost huiduit copios de OpoziÅ£ie, iar acesta a acuzat-o că Å£ine cu dinÅ£ii de pensiile de lux. “Habar n-aveÅ£i pe ce v-aÅ£i asumat răspunderea”, a tunat Boc”
“Cu toate că Å£ara întreagă stă cu ochii pe Parlament pentru a vedea deznodământul moÅ£iunii, iar protestatarii încearcă să forÅ£eze intrarea în clădirea legislativului, unii parlamentari sunt foarte relaxaÅ£i. Atât de relaxaÅ£i încât au adormit în plen”
“Plenul de luni a început cu o ceartă între preÅŸedintele de ÅŸedinţă Ioan Oltean ÅŸi viceliderul grupului PSD Aura Vasile, aceasta din urmă încercând să-l împiedice pe Mircea Toader să ia cuvântul. Spiritele s-au încins ÅŸi s-a ajuns la o încăierare între social-democratul Nicolae Bănicioiu ÅŸi democrat-liberalul Cristian Boureanu.”
“Pauze de consultări succesive nu au dus la deblocarea situaÅ£iei, deputaÅ£ii OpoziÅ£iei formând la un moment dat un lanÅ£ uman în jurul urnei de vot ÅŸi al tribunei pentru a bloca procesul de votare ÅŸi a-i împiedica pe secretari să facă prezenÅ£a. Ei au scandat “RuÅŸine!”, HoÅ£ii!” ÅŸi “VotaÅ£i la Cotroceni!”.
Nu e comic? Acum, sa ne intoarcem la Romania din 2010.
Mai, nu stiu ce cauta margareta in povestea asta. Pe cuvant! Ma uitam in gol la televizor, raspundeam cu placere la un mail si m-a apucat cheful sa scriu ceva usor, simplu, relaxat, ca atunci cand bei o cafea dimineata la soare (cu umbra), cand aerul nu e nici racoros, nici cald, cand lumina de-afara iti da pur si simplu o stare de bine, indiferent de orice gand agitator ai fi avut inainte. Lumina diminetii mi s-a parut intotdeauna un fel de panaceu. O vad destul de rar, pentru ca obisnuiesc sa adorm tarziu si ma trezesc cand soarele e deja sus sau chiar trecut de linia de mijloc. Saptamana trecuta, de exemplu, i-am prins. Zorii. Se facea ca am stat toata noaptea la lumina veiozei, mesterind, uitandu-ma pe banda la nu stiu ce serial (intr-o nu stiu care vara, intr-o nu stiu care seara) si la un moment dat am rotit scaunul. Era lumina, lumina aia din zori. O asteptam mai tarziu, pe la un 6, 7, dar mi-a facut o surpriza si la 5 jumate lumea era magica. Si-atunci serialul n-a mai avut sens, doar o muzica putea completa starea de pace si prietenie. Cum sa explici starile astea de liniste date doar e unghiul potrivit intre suprafata pe care te afli si razele soarelui? E atat e firesc incat o sa ma opresc and just let it be.
Tomata imi da o leapsa dintr-aia cu greutate existentiala. Si anume, sa insir zece principii de viata. Principii de viata? Pe vremurile astea moral turmentate? Bine, sa incerc.
un. berea dupa vin e-un chin. (principiu de mare importanta tradus si adaptat in mai multe limbi de circulatie internationala)
dos. orice-ar fi, baga o muzica. & dance!
tres. bineinteles ca poti.
cuatro. suna un prieten.
cinco. aia cu micile placeri fac viata mai frumoasa. o stiti? e-adevarata.
seis. foaie verde frunză-n băţ, n-ai de lucru, fă-ţ!
siete. nu le spune altora ce să facă.
ocho. dust yourself up and try again.
nueve. this too shall pass.
diez. viata e roz. daca nu e roz, aplica regula cuatro si roaga-l sa-ti dea jos ochelarii gri si sa-ti aplice o palma (finuta) dupa cap.
Cu tot cu arhiva de pe decedatul yahoo 360, blogul asta are vreo patru ani. Cu diferite infatisari, cu diferite stiluri de scris si cu cititori care unii m-au uitat, altii au ramas . Cu pauze de luni intre texte, cu pauze de ore. Uneori mi-am propus sa scriu mai des si am reusit pentru putin timp, pentru ca nu-mi place sa scriu “pentru ca trebuie”, imi place sa scriu pentru ca am chef. Si orice ar spune orice alt om care publica in mod constant pe net, nu ai cum sa ai chef in fiecare zi. N’existe pas.
E mult patru ani. Mult mult. Si cu ocazia asta, vroiam sa va intreb, voi cine sunteti? Nu vreau CNP-ul, doar un semn de pace. Si de ce reveniti? Si daca nu reveniti, de ce nu reveniti? Si ce va place sa cititi aici? Ce nu va place? Hai, comentati si spuneti-mi. E prima data cand va cer asta si nu stiu cati oameni am in fata cand vorbesc. Voi ma vedeti, eu nu va vad. Am fost sincera atat timp, chiar daca sinceritatea a fost de multe ori ascunsa dupa fraze intortocheate , asa ca faceti si voi asta pentru mine odata. Odata la patru ani, ca la alegeri .
PS Sunt asteptati si cei care scriu comentariul, il sterg si nu mai zic nimic. :p
Sabina: @Ioana pai ti-am dat, poate scosul din letargeala functionea za...
Ioana: Te-am scos din letargeala bine ca mi-ai dat link, alt blog pe...
A trebuit sa insiste Metallica sa vina in Romania, ca sa-i vad si eu. Iar Rammstein, well, it’s a must. 
Pentru cei care merg, mai jos programul pe ore al trupelor. See u there si, dupa, cu povesti.
