un etaj mai sus

Mergeam cu liftul ieri. Si, intre etaje, m-am intrebat: cand exact am devenit eu masochista? La modul metaforic, va rog sa nu “sariti” in concluzii deocheate. Pentru ca mi-am pus intrebarea pe la etajul 4, pana la 10 am avut timp sa analizez. In copilarie, in liceu, cand si de ce s-a intamplat? Cand si de ce am dezvoltat curiozitatea mea bolnava? Daca as fi stat la etajul 17, ca altadata, poate as fi gasit raspunsul (si-as fi fumat si tigara de dupa raspuns) dar s-a oprit cabina. Am uitat atunci, mi-am vazut de hol si de usa de la intrare si de casa si de mirosul de Cocolino si de cercei si seriale si am uitat. Analiza pe text. Observati cum fraza se incheie la fel cum a inceput. Acum sunt iar in lift. Liftul metaforic (observati cum se repeta ideea de metafora, autoarea incearca sa-si ascunda sentimentele) spre ora 12, miezul noptii, cand plec spre primul lift din poveste si bucla se repeta. Dar acum mai am o ora. Un etaj. Ma gandesc ca o fi fost de vina zilele si noptile de ascultat muzica si stat copilul eu cu mine imaginand povesti si vorbind in capul meu si uitandu-ma pe geam mult si bine. Poate acum nu mai am timp sa-mi imaginez povesti asa ca le gasesc in jur. Nu cred, putin plauzibil. Nu stiu, nu gasesc nicio explicatie. Si ma enerveaza, pen’ ca eu am o teorie legata de orice. O explicatie, fie ea si ciudata, dusa prin China, Ploiesti si inapoi. Dar ea exista. Acum nu. Bine, as avea o teorie, dar ea ma plictiseste. Pentru ca teoria asta se aplica la prea multe lucruri care ma enerveaza la moi meme si m-am saturat de ea. In loc sa enunt teoria si sa incerc s-o demonstrez, mai bine as schimba premisele. Ce zici? Hai nu mai fi suparata pe mine. Stiu ca am gresit si n-o sa promit ca nu mai fac. Promit ca n-o sa vreau s-o mai fac pentru ca, vezi tu, se schimba problema, se schimba enuntul. Acum il scriu, sau poate putin mai tarziu. Dar il scriu in seara asta, il rescriem impreuna. Pentru ca noi trebuie sa ne intelegem, nu sa ne chinuim una pe alta. Imi dai voie? – Da, ai voie sa nu ma mai chinui, ai voie sa schimbi enuntul. Nu mi-a placut mie matematica, dar ma pricep. Rezolvam problema si apoi luam liftul pana la nivelul urmator. Cand ma uit in jos, ametesc, asa de mult am urcat? Maaama, ce panorama ma asteapta!

nota: am citit pe undeva ca metoda lui Freud de a cauta raspunsuri la probleme in copilaria “pacientului” nu functioneaza. adica, chiar daca gasesti sursa problemei si-o scoti la suprafata si-o discuti si-o alte alea, nu se rezolva mare lucru.

dor de scris, scriind in gol

Mi-e dor sa scriu. Si aici, pe blog, si oriunde. Pe foi albe, goale, in jurnal, la final de zi, la un ceai, in bucatarie, in timp ce soarele apune si de fiecare data cand ridic ochii luminile din blocuri sunt mai multe. Sau noaptea, renuntand sa ma chinui sa adorm si cedand in fata insomniei dulci, cea cu muzica, fum, cuvinte, privit in gol, gandit, muzica, muzica, cuvinte. Mi-e dor sa-mi fie greu sa pun pe foaie prima fraza si apoi sa treaca paginile fara sa-mi dau seama, sa ma opresc, sa zambesc si sa ma simt mai bine, doar pentru ca am scris. Mi-e dor de scrisori, trimise sau netrimise, ascunse intr-un caiet, in spatele cartilor, sau asumate, in folderul de ’sent’. Scrisori care se leaga, care cer, care dau, care prind franturi din muzica din momentul ala, musai sa prinda muzica. Sau scrisori care nu spun nimic, doar ca sunt acolo si ca, in momentul ala, vreau sa stie cineva de mine. Si momentul trece, trece prin cuvinte, ramane acolo ca sa-l regasesc cativa ani mai tarziu si sa rad sau sa-mi amintesc cu nostalgie si sa pun piesa pe care o ascultam atunci, musai sa pun piesa. Mi-e dor sa scriu, pentru mine, pentru cineva care conteaza, pentru amuzamentul si invatatura de minte a viitoarei eu. Si-mi place, dar uit. Sa-mi pun un post-it sa-mi aduc aminte sau sa-mi pun un reminder pe telefon sau sa iau lecitina? Ridicol.

ceas romanesc

Bizi bizi morning, cu treburi de om mare. Ma dusei la Fisc, carevasazica. Am vrut sa trimit declaratia de dragoste pe 2009 prin posta, dar mi-au scris si ei un biletel de amor prin care ma informau ca tre’ sa le dau o mica atentie (bani) pe 2008. N-o sa va zic de cozi, aglomeratie, oameni nervosi, tipete, etc. Ba hai ca va zic. No, pe scurt, cu depunerea declaratiei a mers repede. Acu’ dac-am avut treaba la informatii, am asistat la urletele functionarei. O tanti saraca timida in fata mea vroia si ea sa ridice un contract de chirie, sau ceva. Raspuns/tipat: “Da’ mai lasati-ma in pace ca arunc cu cutiile astea de toti peretii!! De ce va mai faceti contracte???” Ihm, can I have that on the record please? Fiscul te indeamna sa nu faci contracte si sa nu inregistrezi ca nu mai au loc in cutii, bine de stiut.

Ora 13.14. “Unde platesc?”, “La Plati. Da’ se deschide la unu’ jumate. Asteptati”. Astept. Ies. Astept. Ma bate soarele in cap. 13.25. Hai sa intru macar sa fiu prima la coada, daca tot is aici. Un tip e deja pe pozitii. 13.28. Apare o blonda cu toculet, decolteu generos si valseaza printre cozi si cutiile prafuite. Inchide geamul. 13.29 (dupa ceasul oficial de pe perete) Se aseaza la birou. Tot la biroul ‘Plati’ mai e o tanti imbufnata care sta debeaba de la cel putin 13.14. Tipul din fata mea, cu tupeu la blonda: Vreau si eu sa platesc… sictir: “La unu’ jumate se deschide”. “…. Pai e unu’ jumate”. “Mai asteptati un minut”. tipu’ era pornit de acasa: “Da’ cum va permiteti? Nu vedeti ce se intampla la televizor? Noi plangem ca ce patesc bugetarii, da’ nu va e rusine sa ne tratati asa? Din buzunarele noastre va luati banii” etc. paznicu: “Domnu, domnu, ce clanta aveti! (da’ lu’ functionara cu cutiile nu i-o zis de clanta n.red) Se deschide la unu’ jumate, mergeti acolo si asteptati”. Si tot asa, urmeaza schimb de replici acid, tipu’ vrea sa le dea bani, ei zic ca nu vor ca acolo nu apare nimic, tipu pleaca nervos, fac si eu un pas in fata. Paznicu la blonda: “S-a deschis?”. Blonda resemnata: “Na, s-a deschis….”.

In gandul meu, lasa ca la rcs&rds e altfel, aia-s firma privata, dac-ar fi si statul firma privata… Ei, pe naiba. La rcs&rds coada de 10m, sfatul batranilor bordrangindu-le pe fetele de la ghiseu. Urlete, tipete, vreau doar sa pun o intrebare, eram in fata, si eu tot o intrebare vreau sa pun, coada e acolo, hai doamna mai repede, ce nesimtiti!, mai aveti antene, nu aici in spate, urmatorul!….

Ah, ce rotite eficiente suntem.

slip, slipped, slipping

eram in masina, ploua torential, cautam din coltul ochiului copaci cazuti si din coltul degetului un post de radio mai prietenos. (btw, ce naiba se intampla cu muzica de la guerrilla noaptea? sefu Mihaiu, sunteti pe receptie?) am fredonat, cantat de fapt, urlat ’she’s the one’ la doua semafoare. la urmatorul post de radio incercat, am regretat instant ca m-am oprit la Robbie. se pierdea ca un ecou o piesa draga mie, pe care in genere evit s-o ascult, ca brings back a shitload of memories. dar acum ca era asa de aproape as fi vrut s-o ascult, m-am intins dupa ea dar firul era alunecos de la ploaie si mi-a scapat. si ramasesem fara tigari. atat. acum am tigari si am si piesa. dar nu e totuna.

Tu-ti duci banii in Monaco, eu ii dau la saraci

Hai ca de politica nu v-am zis demult. De obicei ma apuca cheful de scris pe subiectul asta… brrr, scarbos, numai prin campaniile electorale. Si eu, spre deosebire de “domnul Geoana”, am aflat ca am iesit din campania electorala. De fapt, acum traim la polul opus al campaniei electorale. Cumva, si nu prea. Adica: fug toti de guvernare ca de ciorba de sosete murdare. Pai care-o fi prost sa se bage acum, cand ii plangerea mai mare, la sefia tarii? O tara care s-a dovedit a fi un manager foarte prost, un fel de manager capusa, cum citeam zilele trecute intr-un articol. Invitat la o emisiune la o distinsa televiziune subiectiva, un distins lider de partid subiectiv trambita in seara asta masuri de stanga: venit diferentiat, neimpozitarea pensiilor si salariilor pana intr-o mie de lei. Intrebat de moderatoare: ati calculat ce inseamna sa nu impozitati toate veniturile de pana la 1.000 ron?, micul Titulescu se da inapoi in scaun si vocea-i puternica devine firava ca o panseluta: pai colegii mei… care se pricep… trebuie sa vin cu colegii mei… Booon.

Pai domnule Ponta, sa va dedic un Poker Face de la Lady Gaga citire. Ceea ce faceti, cu respect daca-mi permiteti, e un bluf mare cat inima mea. “Noi nu mai facem compromisuri! Nu mai intram la guvernare cu PDL sub nicio forma asa sa ne ajute Dumnezeu! Noi intram la guvernare numai dupa alegeri!”. “Si vreti alegeri anticipate?”, vine intrebarea. “Nu!”. Haha, pai prosti sa fie sa vrea. Deci nu vor la guvernare. Nu acum, cand e nasol. Logic.

Pe de alta parte, acum e raiul campaniei electorale. Arunca toti cu solutii in aer de parca ar fi confeti. Nu ma pricep sa analizez solutiile, asa ca n-o sa zic ca una e buna sau alta e rea. Dar oportunitatea pluteste in aer, laolalta cu pesimismul general care e gros de-l tai cu cutitul. Si, din nou, prosti sa fie sa nu traga oportunitate in plamani si sa expire declaratii care mai de care mai poluante.

Cum se castiga admiratori (si admiratoare). Exemplu, tot din micul Titulescu, ca asta mi-e la indemana, sorry, man! Ponta, fata-n fata cu omul de afaceri. Omul de afaceri: impozitarea diferentiata nu duce la crestere economica. Omul de stanga: pai da, dumneavoastra va luati banii si-i duceti in Monaco, noi luam banii si-i dam la pensionari. Ei cum sa nu-l iubesti, manca-l-ar mama?

Eu nu stiu care-o fi solutia buna/corecta, nu despre asta m-am ambalat aici. Eu m-am ambalat ca mi-o si imaginez pe matusa care abia are bani de paine care se uita la televizor si vede speranta in oricine ii spune: “noi n-am face asa”. Pe naiba, oricine ar fi ar face exact asa, sau un pic invers, dar tot nasol ar iesi. Si ipocrizia asta prin care deodata toti se tin zelos cu dintii de doctrine, care saracele-s prafuite intr-un sertar de la 1800, ma scoate din sarite. Cam asta-i oful meu pe ziua de azi.

Si pe acesta cale, fac un apel la Stephen Hawking sa-mi imprumute putin masina de universuri paralele sa vin eu cu foto si video sa demonstrez ca tot un drac e cu oricine in frunte.
Later edit: Mi-a scris Stephen, zice ca masina e un pic ocupata de Michael Moore, dar ca sa dau un google cu guverne Romania 1990-2010 si ar trebui sa ma descurc.

Of!

flori si culori

A mai apaut un blog in viata mea. Cu mai putine cuvinte si mai multe… sa le zicem lucruri. Urate sau frumoase, voi judecati, dar sunt facute de mine si mie imi plac. Luati de vedeti, comentariile le astept acolo.

http://florisiculori.blogspot.com/

intelepciunea-i pasare de noapte

din intelepciunea lui Geibriel: la 15 ani esti liber si habar n-ai ce-i cu tine; la 30 de ani esti liber si stii exact ce vrei sa faci cu libertatea ta.

din intelepciunea Ondinei: berea dupa vodka-i o sincopa.

din intelepciunea justitiarului: eu sunt foarte chill. astept semnalul.

experiente maratonistice: si eu am alergat 24 de kilometri. cand aveam 6 ani. si-am luat o bataie de la ai mei!

din intelepciunea spectatorului de fusbal: portarul se tine cu picioarele in jos!

Fata cu coapsele cat incheieturile de la maini

Am senzatia ca in curand fetele (prea) slabe vor fi privite ca fumatorii. Va exista asa un fel de stigmat social, un fel de “huo!”, un fel de “asa nu!”.

Acum imi vine greu sa cred ca o sa scapam vreodata de imaginea ideala a femeii (aproape) anorexice. Atat timp cat pe revistele de femei din lume vor defila vedete cu coapsele la fel de groase ca incheieturile de la maini, modelul urmat de mase va fi acelasi. Ceea ce e mai trist e ca urmam un model care e oarecum imposibil. Pentru ca femeile din reviste sunt photoshopate. Deci nici macar ele nu sunt asa de perfecte precum par: fara celulita, fara burta, fara sunculite pe solduri – doar os, piele si niste mushi atrofiati intre.

H&M si-a cerut recent scuze pentru ca a folosit intr-o serie de reclame un fotomodel prea slab, care “are conformatia unui copil de 11 ani”. Este vorba de Chanel Iman, o fata frumoasa dar extrem de plapanda. Tind sa cred ca asa e conformatia ei, pentru ca nu inteleg cum s-ar mai putea tine pe picioarele alea cat aschiile, daca s-ar infometa intentionat in asa hal (chiar daca in poza asta nu se vede foarte bine, am googalit-o si e scary skinny).

(foto: kenyasstyle.com)

Faza cu “conformatia unui copil de 11 ani” imi aminteste de Geri Halliwell, care dupa ce a terminat-o cu Spice Girls s-a apucat sa cante singura, dupa ce a scapat de vreo 10 kg. Tin minte ca ma uitam la clipul ei la piesa “It’s raining men”, in care era imbracata doar intr-un top si boxeri, si ma intrebam “Oare ei chiar i se pare ca e sexy?”. Arata ca un copilas, nicio sunca, e drept, dar si nicio forma de femeie. Mai tarziu a recunoscut ca a fost anorexica si ca s-a  pus in pericol de moarte de dragul siluetei.

Apropo de pericol de moarte, am citit ca fetele din Jamaica iau de ani de zile pastile pentru gaini. Ele vor sa se ingrase (stiu, ciudat ca naiba!) pentru ca asa e sexy in cultura lor, sa ai forme ca sa pari instarit/a. Si baga in ele pastile folosite de fermieri ca sa umfle gainile. Numai ca pastilele alea contin cianura (!) si au fost interzise prin lege, atat pentru oameni cat si pentru animale. Nu conteaza, ele le iau in continuare, ce daca fac cancer?

Revenind la obsesiile din cultura locala, ma tot intreb de ce ni se pare urata grasimea? Cand am dezvoltat alergie la un strop de sunculita? Pentru ca sunt multe fete obsedate de slabit, si aici nu vorbesc de cele care au nevoie sa slabeasca. Fete deja slabe, care vor sa “mai scape de cateva kilograme”.

Si-am mai vazut zilele astea niste poze, cu o fata la fel de frumoasa ca schiloada de mai sus, dar cu forme generoase. O cheama Tara Lynn si a fost pozata de Elle Franta, in tot felul de tinute, ba chiar si dezbracata. Suncile Tarei se revarsa la propriu, dar ea are extrem de multa incredere in frumusetea ei.

(foto: wwomenglobally.com)

Elle intentioneaza sa continue cu o serie de pictoriale si articole in care afirma sus si tare “Ne plac femeile rotunjoare!”.

Nu e prima data cand vad femei plinute pe copertele revistelor, in tot felul de pictoriale preluate ca painea calda de site-urile de peste tot: uite, ce chestie, au pozat niste grase! Aveti cumva senzatia ca vi se baga pe gat o noua moda? Sau ca pur si simplu tindem spre normalitate? Pentru ca da, e normal sa poti sa mananci o pizza la 10 seara daca ai chef, fara sa te simti vinovata.

V-as intreba pe cine alegeti, schiloada Chanel sau rotunda Tara, dar nu cred ca e relevant. Va spun in shimb ceva ce-am prins cu varful urechii pe plaja la mare si mi-a placut: “Burta la barbati e ca celulita la femei. E asa… putin sexy”.

publicat pe Pandora’s