Sunt pe câmp în spatele casei bunicilor. A străbunicilor, mai exact, pe care îi știu doar dintr-o poză îngălbenită. Adun cartofi în poala rochiței. Fur cartofi, adică, dar nu știu asta până nu-și pune mamaia mâinile în cap. Vorbesc cu cineva imaginar. O fetiță brunetă, tunsă scurt. Îi povestesc vrute și nevrute. Când obosesc, mă opresc și mă uit spre pădure.…
Imi amintesc verile asa cum nu imi amintesc toamnele. Fiecare poveste de iubire sau singuratate, de mare sau munte, de prietenie innodata sau abandonata. In fiecare an stiu ca se apropie, si totusi traiesc primavara intr-o ignoranta verde, de geci de blugi, planuri vagi si uitare. Uitarea iernii si a verilor trecute.
Inainte de prima mea vacanta de vara, mamaia mi-a spus ca ma asteapta 90 de zile libere.…
Pe strada mea, pe şpe iulie. Pe cand un rasarit?
noir desir – le vent nous portera…