Am deschis acum ceva timp categoria „locuri”. Parca a fost atunci cand am scris despre Amsterdam si am mai rascolit prin arhiva dupa posturi care s-a incadra. Dar n-ar strica sa nu bata vantul pe-acolo, mai ales ca vara asta am fost in cateva locuri frumoase foc, unde vreau sa revin. Sa incep cu…

Chiar daca esti in cel mai inalt punct in care poti ajunge, nu inseamna ca o sa vezi lumea mai bine. 🙂 Sau cum am urcat pe Mont Blanc si am tras o portie buna de ras, am inghetat in mijlocul verii si am pozat ceata din toate unghiurile. Cum am ajuns pe Mont Blanc? Well, acum cateva luni cautam un concert Kasabian, which I simply adore, am gasit un concert la Torino, am gasit bilete de avion ieftine si, cateva minute mai tarziu am descoperit ca, de fapt, Kasabian cantau in deschiderea U2. Se mai sta pe ganduri la asa o treaba? No way. Dar cum Torino nu e cel mai spectaculos oras turistic si aveam o saptamana de pierdut prin nordul Italiei, ce sa mai facem noi? Pai luam trenul, autobuzul, ne cazam in Aosta, de acolo mai luam un autobuz, trecem tunelul Mont Blanc, ajungem in Chamonix, de unde urcam pe Mont Blanc. Dupa indelungi asteptari si mailuri schimbate intre adrese de serviciu cu „nu mai am rabdare!” „mai e putin” „cand plecam??”, ajungem la prima dintre destinatii, dupa traseul descris mai sus. In Italia, soare, frumos, la vita e bella, dupa tunelul Mont Blanc… ploaie. Frig, munti inveliti in nori… Tricourile au fost acoperite de pulovere, geci, manusi, caciuli. In fata garii din Chamonix punem ochii pe-o cafenea „Elevation”. Nimic mai potrivit, mai ales ca peste doua zile mergeam spre un stadion care va canta din toti rarunchii „EL-E-VA-TION!!”. Bem o cafea, ne uitam la nori, ne miram de localnicii imbracati in pantaloni scurti si slapi, ca noi deja tremuram usor. O luam spre telecabina.

La ghiseu: „5 tickets!”. „Are you sure? There’s very little visibility”. „We have no choice”. And we didn’t. Si urcam. Pana la 2000 si ceva de metri se vede valea.

Telecabina face o oprire pe drum. Cu degetele inghetate, ne chinuin sa facem cateva poze. Dansam de pe-un picior pe altul de frig, mai tragem cate-o ocheada la priveliste, un copilas isi baga manutele in gura sa si le incalzeasca. E comic.

Ne imbarcam din nou in telecabina. Puf! Intram intr-un nor si nu mai iesim din el. Blitz-urile continua sa pozeze ce nu se vede, urcam destul de repede, urechile pocnesc si ne lovim la un moment dat de un perete vertical. Imi amintesc din pozele de pe Google ca aici era ceva mirific de vazut. Mai urcam vertical o bucata dupa care ne oprim. Telecabina se loveste de un perete si se balanseaza, unii inghit in sec cu ochii cascati. Dar reusim sa nu ne prabusim in gol.

Out! Viscoleste, oamenii se invart putin confuzi: Unde si ce tre’ sa facem acum? Ajungem pe-o terasa. Ne uitam, ne invartim, facem niste poze, mai mult noi intre noi, dibuim cam pe unde ar trebui sa fie piscul, ne pozam cu el, adica cu ceata, unii mai derapeaza pe ici pe colo.

Gasim un lift care mai urca vreo 100 de m, la 3 euro bucata. Sa urcam deci pana unde se poate urca. Baiatul care opereaza jucaria ne ignora, ii batem in geam, ne strambam. Se uita la noi: „Aucune visibilite!”. Frate, noi am venit aici sa urcam! Nu ne ia bani, ba chiar se amuza in timp ce urcam si ne lasa popandai pe terasa cu „vedere 360 grade”. Unde aerul e deja un lux. Drept pentru care am inceput sa radem. Nu stiu altii cum sunt, dar eu am ras cum n-am mai ras de o bucata bunaaaa de timp. Nu stiu ce era asa de comic, faptul ca pozam intr-una ceata, ca nu puteam sa respir, ca in lipsa de stanci si vai si superbitati ale naturii, ne strambam noi in toate felurile… Si viscolea. Si am decis ca nu putem pleca fara sa fumam tigara de la „priveliste”. Sau „how to get high on life”.

3842. Aaaand going down. Ciocolata calda cu rom la cafeneaua locala. Pe holuri sunt alpinisti inveliti in saci de dormit, cu ibrice, rucsacuri si pioleti in jur. Duuuude. Aaaand going down. Iesim din nor si odata ajunsi in Chamonix intelegem de ce localnicilor li se pare cald acolo. Pentru ca mai avem cateva ore la dispozitie, luam trenul spre ghetarul Mer de Glace. Telecabina, cateva sute de scari si o pestera sapata in ghetar.

Vedem incalzirea globala in actiune. Mititelul, ce-a mai ramas din el, se scurge sub ochii nostri. Sus, in muntii acoperiti de nori, se aud zgomote de avalansa. Ups.

In Chamonix cautam in zadar o terasa incalzita. Nu exista asa ceva. Ploua mocanesc si probabil am prins cea mai proasta zi din sezon. In autocarul spre Aosta ascult U2 si Kasabian. Nu ma supar prea tare pe ceata. Nu imi da decat un motiv sa revin :).