SabinaLand

Am fost mult timp sceptica la ideea de pagina gen 360, hi5, si care-o mai fi. Mi se parea ca trebuie sa fi plictisit/a rau sa te apuci sa-ti pui poze pe net, sa scrii bloguri etc. Intr-o zi m-am plictisit si eu destul de tare incat sa-mi fac pagina asta. Intai am ales, cu oarece retinere, un theme, apoi am cautat vreo poza in care mi se parea ca aratam mai bine. Am prins curaj si-am completat si pe unde stau, invat…

A venit si momentul in care mi s-a parut ca am ceva de transmis. Eram in Spania de cateva luni bune si vroiam sa le spun tuturor pe care-i stiam (out loud!) ca in Romania e bine, ca e o tara care are atatea parti bune. Asa ca am scris un text prin care nu m-am facut prea bine inteleasa. Cezara ma intreba cu ce tupeu ma apuc eu sa descriu Romania. Din comentariul lui Vic imi dau seama ca intradevar n-a iesit ce vroiam.

De un timp incoace mi se intampla sa zic unele chestii, banale de felul lor, si sa se uite oamenii la mine intr-o maniera destul de intrebatoare. Primele dati am pus sub semnul intrebarii capacitatea lor de intelegere, dup-aia mi-am dat seama ca e problema mea: ma exprim ambiguu. Recunoasterea e primul pas . Poate asta a fost si problema cu textul de care ziceam.

Bien. Si citesc eu ce zicea Vic cum ca de ce scriem, unde e comunicarea, where has the world come to ? Si mi-am zis, bun, primul blog l-am scris ca aveam un mesaj de transmis (esuat, dar cu un motiv clar). De ce-am mai scris amestecatura aia de spaniola cu romana (salutari lui Leti care mi-a sugerat ca de acum sa ma limitez la engleza ) ? Pentru ca asa simteam pe moment, pentru ca fluturasii de pe pagina mea nu erau la fel de roz ca altii, pentru ca ascultam o melodie care ma obseda. De fapt, pur si simplu ca sa ma blog in seamna.

Una peste alta mi se pare un mod foarte bun de-a tine legatura, de-a afla ce mai fac altii, de-a te da mare cu poze de prin lume. Si de-a scapa de plictiseala. I’m gonna go get a life now .

Nota: Toate personajele din acest text sunt fictive, la fel si tigara din poza. Traiasca colectivul unit si indragitul lui tovaras conducator !

…“No quedan dias de verano, el viento se los llevo…” Sunt putin trista, irascibila cum ar spune un tip care nu-mi da pace pe mess. Auzi, cica stie el ca eu i-am dat nr meu de telefon. Ete na, judecata intre mine si el, eu judecatorul. Hmmm, hotarasc ca eu am dreptate.

“Esa mirada tuya.” Care dintre ele? Scriu incercand sa uit ca scriu si totusi nu pot. E ca faza cu elefantul. Nu te gandi la un elefant roz. La ce te gandesti? Bien, cherie amour donde estas corazon atunci cand vantul bate nasul ingheata si in parlament se citeaza din Caragiale? Ma uit la o bluza in dungi si mi-e dor de mare. Deja.

“Para borrar del pasado el dano que te hize yo.” No comment.

“…Y sin palabras bonitas…” Eres uno de mis mejores recuerdos. Palabras bonitas cand nu te-astepti si ma ridic si dansez si-mi dau seama ca oglinda nu poate fi fixata pe usa de la dulap pentru ca dulapul nu e in camera mai exact in dreptul biroului unde e combina si unde imi sparg urechile. Si nu va fi. Once again the judge rules in my favor. Sunt smechera.

“Porque te miro a los ojos y no me sale la voz.”

“Un cielo de nubes negras cubriendo el ultimo adios.” Platitudine: orice final e un inceput. Dar daca te hotarasti sa nu demarci (cuvant poate inexistent sau gresit utilizat, nu-mi pasa – dar trebuia s-o spun prietenii stiu de ce, mi-ar fi luat mai putin timp sa ma uit in dex) . sau era ‘?’

Esa mirada tuya , no quedan dias de verano, sin besos de despedida, no quedan dias de verano, no quedan dias de verano. Oare merge si: orice inceput e un final? Hi hi.

PS Pt ca blogurile sunt mai en vogue decat jurnalele. Sic!