28 de zile fara soare

Vremea de zilele astea mi-a amintit de Amsterdam. Stirea „Romanii nu au mai vazut soarele de 28 de zile” a avut aroma de ceai verde cu iasomie, dintr-o cana in dungi, cu geamul deschis cu vedere la canal. Un canal ca oricare altul, pe care se odihneau rate si alte o suta de specii de pasari si pe malul caruia mergeam zilnic la Albert Heijn (echivalentul Mega Image). Cu castile in urechi, cu gandul la ce-o sa fac, cum sa fac.

Acolo ploua tot timpul si sa nu vezi soarele cate 28 de zile la rand e banal. Iar cand il vezi te ia o ameteala de indragostit si lasi totul balta si iesi in parc sa bei un vin pe iarba. Nu conteaza ca e munca, scoala sau ianuarie. Lumea intelege de ce porti pantaloni scurti si slapi. Rafturile magazinelor se golesc rapid de struguri, prajiturele si tot ce poate fi molfait. A iesit soarele si singurul logic in care te poti afla e parcul. Vanand un petec de soare pana la apus.

Poate o sa-l vedem maine. Si reporterii vor iesi precum Nica sa rada la soare cu flashuri si obiective dhdhdhd cumparate de blec fraidei. Si vom avea breiching niuz si banda galbena va fi ca din poveste: romanii au vazut soarele si-au ras la el si vremea s-a indreptat.

Si mai ce? Pai daca nu-l vedem maine, nu vom fi ametiti precum indragostitii (sau ca mustele la sticla de otet) si vom lucra. Frumos, ordonat, palizi. Si daca nu-l vedem nici poimaine este posibil (desi nedemonstrat stiintific) chiar sa ne inaltam cu 1-2 cm la nivel de natie.

Iata, nu e chiar asa de rau fara soare, pe termen lung. Suntem tristi, dar mai inalti si mai muncitori. Dar vom mai fi atunci romani? -i care nu au vazut soarele de multe zile? Ba cei nemultumiti de obarsie si-ar putea propune sa nu vada soarele multe zile de-acum inainte, sa se ascunda in camere intunecate, si asa ar putea scapa ieftin de o problema care nu poate fi altfel rezolvata decat prin imigratie.

Mi-era uneori frica de pasarile care pazeau canalul. Unele erau inalte si aveau un cioc destul de amenintator. Le ocoleam pazindu-le cu coada ochiului, traversam podul mic, admiram linistea pe care nu o auzeam din cauza castilor si mergeam inainte, inapoi, inainte, inapoi.