Arta inghesuielii

Cand exact in istoria noastra de mii de ani ne-am deprins cu arta inghesuielii? De ce nu face rabdarea parte din virtutiile cu care sunt inzestrati romanii? De ce trebuie sa ne calcam in picioare cu fiecare ocazie pe care o gasim, de la urcatul in autobuz, pana la intratul in biserica?

Ma gandeam acum ca poate o fi din cauza comunismului, a lipsurilor din magazine si a nevoii invatate de a pune mana pe ce apuci, cat mai repede. Dar au fost regimuri similare si-n alte tari, Spania sau Portugalia sa zicem, si acolo nu se calca lumea in picioare. Se sta frumos la coada pentru orice si, ca roman, te uiti uimit ca, fie vreme cat de rea, oamenii se urca in autobuz in ordinea in care au ajuns in statie. Tot ca roman, simti o nevoie aproape fizica de a te imbulzi in oricine e in fata ta, de a trece peste cadavre pentru un loc in metrou sau de a gasi tot felul de scuze pentru a te baga in fata. “Vreau sa pun doar o intrebare”. “Huuuuo, treci la coada nerusinatule stau aici de la 5 dimineata da’ nu ti-ar fi rusine si noi asteptam aici ca si tine huuuo derbedeule (voce din background: si eu tot o intrebare pun si stau la coada!)”. Aaaa, paranteza scurta. Eram intr-o zi la metrou, inghesuiala, nu era aer, Leti se face toate culorile, cu precadere aia alba, si se lasa pe vine, evident la un pas de a lesina. Nu s-a ridicat nici dracu’ s-o lase sa stea sa-si revina. Ce poti sa ceri. Am incheiat paranteza ca m-am si enervat acu’. Ce ziceam… Ca nu-mi plac aia care se baga in fata, daaaaar sa zicem ca cineva chiar pierde trenul sau chiar are o urgenta. Ai sa vezi vreo intelegere din partea cuiva? No f way.

Bai da’ e o arta pe bune. Tre’ sa stii sa te strecori, sa-ti pozitionezi coatele, sa arunci sacosa de la usa pana pe locul liber, sa-ti vina cuvintele spurcate la gura coerent cand e necesar, sa te uiti rece si nervos in jos ignorand fiintele umane din jurul tau si urmandu-ti scopul clar si bine stabilit de-a crea disconfort tie si celorlalti, uite-asa, de-a dreaq.

REALITATEA.NET – ÃŽnghesuială la Cotroceni cu ocazia sfinÅ£irii bisericii din curtea Palatului

PS Probabil or fi si alte natii asa, nu stiu, ca nu le-am cunoscut.

Adresa Pamant, nr. 15

Citesc intr-o carte ca Romania este cunoscuta doar pentru Nadia Comaneci si Dracula. Actiunea se petrece in SUA, in anii ‘80. Azi, 30 de ani mai tarziu, nu suntem cunoscuti pentru aceleasi chestii? S-o mai fi adaugat ceva la lista de “lucruri pentru care suntem cunoscuti”? Cand eram in Spania am cunoscut niste americani. Dupa ce am facut cunostinta si le-am zis de unde sunt, o tipa m-a intrebat: “Oh, Romania. Isn’t that like… gipsy land?”

Multi se ataca cand tara lor e jignita, cand romanii sunt luati drept hoti sau cersetori sau mai stiu eu ce. Sunt prejudecati si e normal sa ne deranjeze. Dar, la urma urmei, daca tu esti un om ok si o sa mergi in alta tara si o a fii un om ok, sansele sunt mari sa te faci respectat. Asa ca ce conteaza cum ne vad altii? Ce conteaza pentru ce ne stiu altii? Poate si eu am prejudecati legate de americani, dar asta nu ma face ca atunci cand intalnesc unul sa-i zic: go away, you’re stupid.

Dirigul meu din liceu, un maser guru pentru cunoscatori , zicea ca incearca sa stie cat mai putin despre un om inainte de a-l cunoaste. Prefera sa-si faca singur o parere si sa nu se lase influentat de ce zic altii sau ce-a facut el in trecut. Chiar daca nu facem toti asta din prima, oricum prejudecatile dispar odata ce te apropii de cineva. De individ, nu de grupul din care face parte.

Sunt suceveanca, moldoveanca, romanca, europeana si pamanteana (poate si asta o sa aiba relevanta in ziua cand o sa intalnim martieni). Etichete care, de fapt, nu spun mai nimic despre cine sunt eu. Asa ca nu ma afecteaza ca Romania nu este cunoscuta pentru foarte multe chestii marete. Nu ma deranjeaza cand suntem numiti hoti sau tigani. Toate astea ne schimba neglijabil viata.