Acasă la Rocky

Trei ani mai târziu, m-am întors în Stalele Unite. Cu Trump președinte, uragan în Texas și puțin timp de vizitat.

Am stat în Philadelphia, orașul în care s-a semnat Declarația de Independență a SUA, actul lor de căpătâi. „The first Brexit”, glumește un coleg. E și orașul prin care alerga Rocky când alerga, în toate cele 5 (7?) filme pe care nu le-am văzut.

Nu mi-a lăsat impresia de oraș turistic. Poți vizita diverse muzee, înșirate pe bulevardul Benjamin Franklin. Te poți uita la Libery Bell – clopotul care a marcat semnarea declarației și apoi a crăpat și și-a trăit restul vieții într-o cutie de sticlă. E frumoasă și o plimbare pe malul râului Schuylkill, unde seara se văd niște căsuțe conturate cu beculețe.

Rooftop-uri sunt cu nemiluita. Am ajuns și noi pe unul dintre cele mai înalte, unde era coadă de șpe metri la intrare. Ne-a introdus în față o colegă care le-a zis că suntem români. Dincolo de mine să înțeleg relevanța, dar am câștigat o oră, așa că nu m-am băgat.

philadelphia

Sunt și ceva zgârie-nori, deși nu se compară cu alte orașe mari din State. Cea mai înaltă e clădirea Comcast (un gigant în telecomunicații) și pare a fi un reper local. Oamenii vorbesc de ea constant, alături de mențiunea că plătesc sute de dolari lunar pe servicii de cablu și telefon. „Și construiesc și o clădire nouă!”. Le-am zis de plăcuțele cu „Aici sunt banii dumneavoastră”.

Ce m-a frapat încă din primele zile a fost numărul mare de persoane fără adăpost care cerșesc pe la colțuri, în intersecții și care dorm peste tot. Iar multe dintre ele sunt veterani – sau cel puțin așa scrie pe pancartele pe care le țin.

Am mai fost de două ori în SUA, dar parcă primele dăți nu am văzut atât de multă sărăcie. Și nici nu m-a lovit discrepanța mare dintre clasa mijlocie care își vede bine mersi de viață și lasă $100 pe masă la restaurant și parcul de lângă, plin de cerșetori.

În weekend, am tras o fugă la New York, care e la doar o oră cu trenul de Philly. Pe NY l-am văzut cu adevărat pe îndelete acum trei ani. L-am admirat din nou de pe acoperișul Rockefeller Center, o priveliște la care m-aș putea uita ani.

new york

Am văzut Statuia Libertății de la distanță, de pe ferry-ul care leagă Manhattan de Staten Island și am ajuns și la capătul Brooklyn-ului, pentru o plimbare prin Coney Island. Și, bineînțeles, am băut o cafea liniștită în Central Park.

statuia libertatii

Dacă ajungeți în zonă, vă recomand să mergeți la un spectacol pe Broadway. Noi am văzut Wicked și, deși nu sunt mare fan musical, mi-a plăcut mult. O piesă care pune în context Vrăjitorul din Oz, cu umor, decoruri, coregrafie și tot ce vrei.

Altfel, toată lumea merge cu mașina peste tot. Nimeni n-a zis deschis că l-ar susține pe Trump, deși trebuie să fie și votanții lui pe undeva. Subiectul de rasă apare destul de des și în fraze cu „yes, but”. Știți voi, „dar”-ul ăla care strică toată intenția bună dinaintea lui. Și e frig rău. Peste tot, în afară de afară. Aerul condiționat nu e rece, e gheață. Am avut la mine pulover, dar mi-ar fi trebuit o șubă.

Noroc cu soarele că m-a mai dezmorțit.

central park

Aș mai vizita America. Și-aș vedea și lucruri mai diverse, nu doar Coasta de Est. Poate data viitoare. Asta dacă nu face taica Trump vreo bubă mare.

a cup of iced magic mocha

Si, cum a fost?

Frumos.

Ce ti-a placut cel mai mult?

Nu stiu.

(ok, trebuie sa-mi fi placut ceva cel mai mult)

Cred ca au fost cladirile. Tot peisajul urban. E impresionant.

(atat poti?)

Si zonele hip din Manhattan, SoHo, Greenwich Village. Pline de baruri, cu cladirile alea dragute cu scari de incendiu pe-afara pe care le vezi in toate sitcomurile.

New York-ul e ciudat de familiar. Si nu pentru ca l-am mai vazut odata, ci pentru ca l-am vazut de mii de ori la televizor, in filme, in imagini de umplutura care ruleaza aproape subliminal printre actiune, scene de umor sau amor, prin reality show-uri si jurnale de stiri.

Cum sa nu-ti placa un oras in care te simti ca acasa, casa ta din televizor? Un oras care te domina cu umbre lunguiete si-o urzeala haotica de beton si lumini. Mirosul de hot dog, aerul conditionat care te ingheata dincolo de orice usa, alergatorii care se intrec in numar si trasee numai cu taxiurile galbene, si probabil castiga. Oamenii prietenosi, parcurile cu sunete de saxofon.

E o lume ca oricare alta. Mi-am invatat deja lectia ca a fi vizitator intr-un loc e total diferit de a trai in acelasi loc. Mirajul unei vizite, cand vezi tot ce e mai frumos si mananci unde e mai bun, nu e acelasi lucru cu viata de zi cu zi. Poleiala Manhattanului tine pana la poduri. Dincolo, sunt zone industriale, blocuri gri si sarace, case darapanate si multe, multe depozite de self-storage. Ba chair si-n Manhattan. Din cladiri coboara oameni la costum la 9, 10 seara. Da, si ei lucreaza mult. Dar au salariu mai bun, o viata mai frumoasa. Au? Nu stiu. Poate.

Am alergat in Central Park. Am gasit un lac si m-am simtit c-an IOR. Un pic, nu chiar. Am fost la Comedy Cellar, pe care l-am recunoscut din multe filmulete cu comedieni. Peretele de caramida, scena mica. Am baut cafea buna de la Starbucks si de la un „little French place around the corner, it’s pretty good”. Am fost Liz Lemon prin Rockefeller Center, Rose cand vede Statuia Libertatii prin ploaie si descopera colierul in buzunar, Seinfeld in drum spre Coney Island.

A fost ca un vis complicat, pe alt fus orar. E un oras ca-n cantece, e un miraj si-o realitate. As vrea sa-l mai vad, din cand in cand, si-as vrea sa mai vad din America. Pentru ca e familiara si fascinanta, ca-ntr-un cliseu care se potriveste.