SabinaLand

I-am descoperit cand eram studenta si aveam primul job. Lucram haotic, in ture de zi si de noapte la monitorizare media, iar somnul si foamea erau si ele la fel de haotice. Insomniile erau la ordinea zilei, sau noptii, ceea ce nu ma deranja defel, decat in momentele cand aproape ratam examenele de a doua zi. Si, intr-o noapte, am gatit pentru prima data ceea ce urmau sa devina faimosii mei cartofi prajiti. Da, cartofii prajiti pot fi speciali. Am descoperit ca ii pot face foarte repede. 3 cartofi, un ou, 3-4 usturoi taiati pe deaspura, et voila! Cand mai e si sos de rosii sau smantana in frigider, e minunat! Scriu asta in timp ce cartofii sunt pe foc. Nu e sanatos sa mananc dupa 8 seara, sau ceva. Problema e ca mie imi place cel mai mult si mai mult sa mananc dupa miezul noptii. Uitandu-ma la filme, bagand seriale pe banda rulanta, intr-o nesimtire si lene delicioasa asezonata cu gandul minunat ca a doua zi nu-mi va suna telefonul desteptator. Fericirea sta in lucruri marunte. Uneori, fericirea sta in cartofi.

Isn’t it pretty?

Piesa asta imi aminteste de o zi de vara. E firesc sa ma bucur de ea intr-o noapte geroasa, fara caldura in calorifere. Asa, si era vara. Eram intr-o masina, vantul sufla valvoi prin geamurile deschise pana in scoarta, alungand canicula. A inceput “Everything’s gonna be alright tonight…”. O fata a dat volumul la maxim si a inceput sa danseze, in limita scaunului. Mi-a placut fericirea ei si de atunci imi place piesa. E chiar frumoasa. Orice fata e frumoasa cand e fericita.

Zapada e frumoasa cand ninge constant. Chiar daca e frig de crapa piatra-n patru, crapa-i-ar capul caprei, m-am distrat inotand prin nameti. Noroc cu bocancii mei oldschool. Mai stiti cand nu mergeam la scoala din cauza zapezii?

Nu stiu voi ce faceti la ora asta, dar mie mi-e somn. De ce ma chinui sa tastez atunci? Pentru ca nu e asa usor sa dormi, pe cat e sa ti se faca somn. Daca n-am avut timp si de-un film, si de-o piesa, si de-un stat pur si simplu si chiorat in retrospectiva si in perspectiva ziua nu e incheiata si nu pot trage fermoarul la ochi. Leti ar zice ca am prea mult timp liber. Poate. Asta e partea in care la radio e un tango. Ceea ce-mi aminteste ca saptamana trecuta am vazut un interviu la TVR cu Nina Cassian. M-am oprit din schimbat posturile atrasa de figura ei linistita si multumita. Parea ca-si duce cei peste 80 de ani fara niciun fel de ranchiuna, inversunare sau sentimente negative de genul asta. A vorbit de iubirile ei, de barbatul pe care l-a iubit 20 de ani fara sa fie vreodata impreuna cu el si de barbatul pe care l-a intalnit la 70 si ceva de ani.

Imi plac batranii care se bucura de viata, cu toate limitarile varstei, pentru ca imi dau speranta ca nu toti ajungem gri, mohorati si enervati de orice fiinta vie care ne taie calea, cu o eterna sacosa atarnandu-ne de mana. Imi plac batranii care-si spun povestile, pentru ca imi arata ca toate dramele de moment sunt trecatoare si folositoare. Daca nu pentru altceva, pentru zambetul de dupa.

In alta ordine de idei, “fericirea-i un lucru marunt, e o aripa care vibreaza, fericirea-i un lucru mic, un pitic, ce danseaza”.

Tapinarii – Sunt fericit