what a typical picture

De fiecare data cand imi adun fortele si reusesc dupa multe incurajari sa o iau dintr-un capat al casei pana-n celalalt si sa fac curat, imi propun sa pastrez ordinea. Sa spal farfuria dupa ce mananc, sa-mi pun hainele in dulap si nu pe scaun, etc. Si reusesc sa fac asta cateva zile. Apoi, out of nowhere, apare haosul. Nu stiu cand, cum si de ce, dar ma trezesc ca jumate din dulap e prin casa si nu mai am nicio farfurie de pe care sa infulec ceva. Nu e un motiv de lauda, evident, dar se intampla – de obicei, dupa cateva zile lucrate, cu seri in oras si dimineti contra cronometru. Sau atunci cand lenea gets the best of me. Azi ar fi trebuit sa fac curat. Seemed like a must in the morning. Seems like a “maybe tomorrow” acum. Simtindu-ma usor vinovata pentru dezordinea din jur, m-am apucat de citit, doar ca sa gasesc pasajul urmator. M-a amuzat coincidenta si ma simt mai bine.

“She had a collection of matchbooks from extravagant places, dropped here and there on tables in the dingy apartment she still shared with Gregg. They made it look like she lived a gay, mad life. What a typical picture for anyone from out of New York: career girl’s apartment, stockings drying over the shower rod, clothes flung helter-skelter in the rush to get to the office on time, to a date on time, a scrap of cheese and some canned orange juice in the icebox, perhaps a bottle of wine there too, wads of dust lying under the studio couch because you couldn’t clean except on weekends and sometimes not even then, and all those brightly colored matchbooks with names of well-known eating places, so that even if one managed only two good and sufficient meals a week one could still light one’s cigarettes for the rest of the week with the memory” (Rona Jaffe – The Best of Everything)

Dezordine is bad

Curatenia e unul din lucrurile pe care TREBUIE sa le facem. Daca suntem in bani, bineinteles, poate sa o faca si altcineva in locul nostru. Dar ea trebuie facuta. Asa ne-a invatat bunica, mama, societatea. Ne plac strazile ordonate si curate din Occident si ne intrebam: pe cand si la noi? Putem trai zile, saptamani in dezordine, dar in cap ne tot suna: trebuie sa fac curat. Iar daca nu se suna, ne apucam automat sa strangem lucrurile prin casa cand vine cineva pe la noi. E urat sa vada si altcineva hainele aruncate peste tot, praful pe mobila, calcarul apei intarit pe chiuveta si urmele de pantofi pe podea.

De ce? E vorba de germeni? Ne e frica de bolile ascunse ale mizeriei? Nu prea cred. Nu gasim lucrurile daca e dezordine? Din contra, parca sunt mai usor de vazut insirate asa, peste tot. De ce nu vrem hartii de strada si haine pe jos? Cam cat de programati social putem fi?

Eu una, daca fac curat in casa, am impresia ca lucrurile sunt mai putin haotice la mine in cap. Voi de ce faceti curat?