Un bilet dus-intors spre inapoi

E atat de ciudat sa te intorci in niste locuri care odata erau toata lumea ta! De cateva ori pe an, ma duc la Suceava. Nimic nu mai e la fel. Locurile s-au schimbat, au evoluat. In camera mea, sunt oaspete. E inevitabil. Dupa 6-7 ani de absenta, nu te poti reintegra in acelasi peisaj ca si cum nu ai fi plecat niciodata. Voi puteti?

Ma simt parte dintr-un film pe care l-am vazut deja, de multe ori. Mi-e incomod, intr-un fel. Locurile si obiectele mustesc a amintiri. Ca si cum m-as teleporta in viata mea din adolescenta. Nu pot fi eu cea de acum. Pentru ca pereti si perdele si jucarii ma privesc si-mi spun: „Noi te cunoastem!” Toate angoasele de care am scapat, toate trasaturile care nu mi-au placut la mine si pe care le-am depasit, intr-un fel sau altul, reapar. Cand intru in Suceava, trec intr-un alt univers. Asta e probabil pentru ca trecutul, prin propria-mi esenta, nu ma paraseste niciodata. Citeam pe undeva, ca trecutul devine prezent doar prin puterea fricii.

Am incercat de multe ori sa nu mai traiesc in trecut. Si am reusit, partial. E o lupta constanta cu mine in care castig teren greu, dar sigur. Probabil ca as castiga teren cu ceva mai multa rapiditate daca mi-as rezolva o dilema. Cum pot sa nu traiesc (si) in trecut, cand el ma face ceea ce sunt si el e baza tuturor gandurilor mele?

Dar e si placut. Nu-mi reamintesc doar de angoase, imi reamintesc si de copilul Sabina care visa, care dansa ore intregi in fata oglinzii, care invata numele stelelor din constelatii si ar fi facut o facultate de astronomie daca ar fi existat una, care nu avea nevoie de absolut nimeni pentru a fi fericit. Doar de muzica. Ceea ce e in continuare valabil.

Tot ceea ce am scris mai sus a rasarit acum, la ora asta tarzie. Toate gandurile astea sunt doar traducerea unei simple senzatii pe care o am in general. Eu fac drumul spre trecut zilnic, nu dureaza sapte ore si nu trebuie sa iau trenul. Folosesc elicoptere cu telecomanda, care-mi vajaie in jurul capului ca stelele verzi din desenele animate. Ma duc si ma intorc non stop. Sunt convinsa ca fac drumul mai des decat altii. Poate doar pentru ca imi place sa calatoresc, iar biletele la low-cost nu mai sunt ce erau odata.

Spanglish si Sinatra

Eram la Madrid. Un italian tocmai se despartise de prietena cu care fusese vreo 5 ani si privea trist in gol. A inceput piesa asta si mi-a spus ca-i place. Si mie. Intr-o spanglish am vorbit despre relatii. Am baut o cafea tare desi era seara. O seara de mai, parca. Un italian si-o romanca omorandu-si timpul (sau singuratatea?) pe ritmuri de Sinatra. Bono era invitatul de onoare, la o masa cu lumanari, mancare buna, muzica frumoasa si nimic romantic in aer. Doar empatie, intr-un oras strain.


Bono & Frank Sinatra- ”I’ve got you under my skin”

Ninge, ninge

A-nceput de alaltaieri sa cada, cate-un fulg si inca n-a stat. Ninge linistit, fara vijelie, fara ger insuportabil. E o vreme frumoasa de plimbare, de bulgareala, de stat in casa la caldura si mancat sarmale. 😀 Aseara am iesit putin prin targ. Suceava e frumoasa iarna, iar iarna e foarte frumoasa anul asta. Zapada nu e murdarita de tonele de praf din Bucuresti, totul e mai mic si mai de poveste. Am vazut si mocanita, un trenulet care se plimba pe o strada relativ scurta din centru. Probabil era efectul ninsorii si al zapezii, pentru ca nu am avut nimic de criticat. M-am simtit turist in orasul in care am crescut. Bine zice Ioana, parca am venit la pensiune.

piata victoriei, peron 2

in monotonul zilnic al metroului, in scenele care se repeta la nesfarsit cu indivizi cu fetze amortite, tacuti, inghesuindu-se spre usa, spre un loc pe scaun, spre o gura de aer, in atmosfera asta de absenta combinata cu invadarea abuziva a spatiului personal, poate exista o rupere de ritm. la un moment dat, o voce subtire de barbat spune la microfon banalul: „atentie, se inchid usile!”. atunci, cu mic cu mare, calatorii izbucnesc in ras si se uita parca pentru prima data cu adevarat unii la altii. suntem cu totii oameni, after all!

one year ago

Ascult 1000 faces, in camera mea lipsita de treburi gen tv sau net. Mi-am zis ca e mai bine, si asa am petrecut mult prea mult timp pe net in ultimele luni. Probabil in 2 zile voi suna la tipii de la cablu’ sa le zic sa vina repejor sa ma conecteze la www, dar pentru moment traiesc in lumea mea plina de salata si somon si castraveti. Am facut azi un test de personalitate bazat pe imagini si la sfarsit am descoperit ca in cateva dintre cazuri am facut algerile cel mai putin populare, si numai intr-un caz cea mai populara alegere. Cica sunt wild cat… ha ha, buna asta. Don’t like cats, never did, aaaa, that explains it! Si acum ma enervez pentru ca sunt obisnuita cu tastatura slovaca, la net cafeul de peste drum e tastatura franceza, si a mea e romana. Deci, gobalizare, sau cosmopolitanism.
Brussels… work, after work there’s drinks, after drinks there’s tv, after tv there’s sleep. De fapt, e pretty exciting and fun (un fel de Erasmus experience in care tre’ sa porti sacou si cravata), dar pentru cat timp? Probabil de aia se si schimba oamenii pe aici destul de des. Few stay.
Dimineata e cea mai filosofically charged time of day… Primele 5 minute to be exact: cine sunt eu, de ce sunt aici, de ce fac asta, cate zile mai sunt pana la weekend? Al doilea set de intrebari existentiale (actually, nu e un set, e doar una) vine la o ora dupa pranz: de ce nu sunt in pat dormind? 😀 Eh, I’ll just stick to the plan and refuse to have an adult program for the rest of my life. Adica na, asta peste vreo 3 luni, time in which I’ll be stuck with waking up at 7 juma.

Later, adica dupa ce am dormit, mancat, stat degeaba, luat pastila de cap, dus, ceai, intrebat de ce ma doare capul, uitat desene animate, mai tarziu:
Am deschis un document intitulat „cap1.” (n.red. I capitol din licenta :D) Cum, numai 3 pagini? Eu tineam minte ca sunt 5. Acum, cum poti sa te culci cu ceasurile aratand aceeasi ora, si sa te trezesti cu ele aratand ore diferite? Evident ca poti, ca mi s-a intamplat mie azi, dintr-un motiv pe care inca nu l-am descoperit.
Mmmm, bun ceai. Si totusi nu scriu in documentul in care trebuie. Ar trebui sa vorbesc despre altceva, despre UE, despre politici, si eu insist sa povestesc banalitati dintr-o zi de sambata care trebuia sa arate cu totul altfel, si o seara in care trebuia sa fiu la petrecerea aia.
Viata este de o frumusete extraordinara. Acuma, cine vede ironie in fraza asta sa-si puna ochelari.

today. mi-e dor de mailurile de 17.30: anyone up for a beer? 😀 merge totusi si o cafea. aloooou?

Amintiri din June 13, 2007

11:42 Ma plictisesc. As putea sa fac multe lucruri dar ideea ca ma asteapta un tren, ca eu il astept pe el, ma face sa stau cu ochii in tv, afland ca «seceta parjoleste culturile». Mi-am terminat bagajul cu o ora mai devreme, mi-am facut o poza cu mama ca nu aveam una recenta, si mi-am mai facut o cafea. Pe langa drumul de 7 ore cu terenul, pe o caldura ce ma va omori incet dar sigur, eu imi maresc asteptarea cu inca o ora.

13:16 Mi-am scos cartea, mi-am cumparat ziarul, oja rosie scorojita contrasteaza frumos cu griul prafuit al scaunelor de ex-intercity, in 3 minute plecam. Eu si vagoanele, eu si tanti blonda cu 2 dinti ca restul i-a lasat pe undeva. Rectific: 1 dinte. E cald. Fumeaza Pall Mall, tanti. Ne miscam, ce emotionant, nu?

13:42 Am oprit la Veresti. In compartimentul alaturat un mos imi aminteste de tataia. Bodrangeste CFR-ul ca tine trenul atat in gara. Si cara dupa el un tanar necunoscut (si nevinovat) care merge probabil cu 10 lei pe biletul lui de veteran.

15:09 O fata cu brau rosu si rucsac m-a intrebat daca e „absolut necesar” sa stam pe locurile de pe bilet. Peronul e gol, un nene repeta la fiecare minut ca trenul are intarziere. Tancurile de la iesirea din Roman stau langa un camp plin de gunoaie. Intre camp si tancuri un copil cara o undita.

15:26 Poti deveni dependent de a povesti unei foi ce faci zi de zi, chiar daca totul e banal, trait in milioane de exemplare, in acelasi timp, ieri sau azi, sau maine sau oricand. Nimic nou si totusi foaia asculta rabdatoare, tace si se umple. E si foaia noua, de!

16:30 Am ridicat perdeaua sa vad, in ultimul moment, in ce gara am fo’. Destul cat s-o surprind pe dra impegat strambandu-se la soare pe sub sapca si facandu-si vant cu ceva.

16:40 Dupa modul „speriat” la care merg cu trenul le dau opshpe ani si zic ca se duc la vreo admitere/inscriere/pregatire, ceva de genul. Au mancat mult si au umplut cosul de gunoi. Vagonul 1bis. Tot cald e, geamul din compartimentul meu e blocat cu 2 surcele. S-a intors fata cu chef de vorba si chipsuri la purtator. Miroase a tigara ilegala la toilet. Pardon! Mai veni o tanti, drace, acu i-acu!

17:44 M-am uitat la si 43’, da’ cred ca a fost cam acum un minut. Tanti ultima venita povesteste de toate operatiile ei trecute si viitoare, de cum a cazut de pe grajd la 9 ani, etc. E cald de storci mobilul dupa un minut de conversatie si mancarea lu’ mama mai da intr-un clocot. Pe o sticla de suc scrie: „premiile mici sunt naspa”. Eu zic sa nu te plangi. Am degetele negre de la ziar. Tanti mi-a zis ceva. N-a observat castile in urechi? I-am zambit si-am pus ochii in foaie in speranta ca nu era ceva esential. Ma duc sa-mi mai vantur pletele pe culoar. („summer came like cinnamon, so sweet”)

17:56 Esec. 2 „porumbei” au inchis si geamul de pe culoar. Evident, sunt mai multe, dar e greu sa razbati printre cei „agatati” de ele.

18 :01 «Ard in flacari» Ca bine zici, Ana, fato!

18:38 Intre 2 posturi de radio aflu ca daca te operezi de inima, adio tocuri! OMG!

19:41 O placut(z)a arata timid, din mers, « Ploiesti Est ». In tren miroase groaznic. O fi vina turnurilor cu cap de foc de colea?

23:24 «Me gusta el viento, me gustas tu, me gusta sonar, me gustas tu»