weekend megarock

Cu cine ma vad la Sonisphere? A trebuit sa insiste Metallica sa vina in Romania, ca sa-i vad si eu. Iar Rammstein, well, it’s a must. Pentru cei care merg, mai jos programul pe ore al trupelor. See u there si, dupa, cu povesti.

Vineri, 25 iunie:

Orphaned Land 15.15-16.00

Paradise Lost 16.30-17.15

Volbeat 17.45-18.45

Manowar 19.15-20.15

ACCEPT 21.00-23.00

Sambata, 26 iunie:

Vita de Vie 15.15-16.00

Anthrax 16.30-17.15

Megadeth 17.45-18.45

Slayer 19.15-20.15

Metallica 21.00-23.00

Duminica, 27 iunie:

Luna Amara 15.30-16.15

Anathema 16.45-17.30

Stone Sour 18.00-18.45

Alice in Chains 19.15-20.15

Rammstein 21.15-22.50

PS Asta vreau sa aud de la Rammstein. In rest, o sa ma bucur de orice au ei chef sa cante.

Un an de la noaptea in care am plans (un râu)

Era 2 si ceva noaptea si ma pregateam sa las capacul la laptop si sa pun la cale cateva ore de somn. Cu mana pe capac, dau un ultim click pe Twitter si vad “Michael Jackson a murit, din pacate”. WTF?, am zis. Si m-am gandit ca o fi vreo metafora exagerata, dramatizata, asa cum sunt intotdeauna, la cariera pe duca a lui MJ. Sau ca s-o fi anulat turneul anuntat pentru august. Click pe CNN, soc! Click click click in toate partile! “Michael Jackson internat de urgenta dupa un atac de cord”, “Michael Jackson, decedat la 50 de ani”, “Michael Jackson a murit” – la ora aia stirile erau pe surse si moartea era confirmata numai de tmz.com. Am deschis cu un nod gigantic in gat si TV-ul, pe CNN curgea banda de breaking news si in imagini era spitalul unde se presupunea ca fost dus Michael, cu o multime care incepuse sa se stranga in jurul lui. Nu intelegeam cum e posibil asa ceva.

Terminasem de citit cu cateva zile in urma “Toti oamenii sunt muritori”, a lui Simone de Beauvoir. Iar in noaptea aia de joi spre vineri, realitatea imi demonstra ca asa este: toti oamenii sunt muritori. Da, evident ca stiam asta deja, dar creierul iti joaca feste si pune unii oameni pe un piedestal si ii crezi invincibili. Cand oamenii astia isi arata slabiciunile sau dispar, eu una nu pot decat sa am nevoie de un timp sa-mi refac conceptia asupra vietii.

Sa ne lamurim inainte sa continui. Nu ma intereseaza absolut deloc acuzatiile care i s-au adus lui Michael. Orice adevar ar fi stat la baza lor, MJ a fost o victima a mass-media si a propriei celebritati, de cand s-a nascut si pana a murit. Nu ma intereseaza ciudatenii adevarate sau inventate despre viata lui, nu ma intereseaza daca in procese a fost gasit nevinovat doar pentru ca era cine era sau pentru ca a platit o caruta de bani pentru asta.

Ma intereseaza muzica lui extraordinara, videoclipurile si concertele la care iti statea mintea in loc, energia si optimismul pe care le emana in fata publicului si pe care reusea sa le transmita si ma intereseaza ca am vazut intotdeauna bunatate in ochii lui. Daca l-ar fi desprins cineva de orice context si nu l-as fi cunoscut si mi-ar fi aratat o poza de-a lui, as fi zis ca am in fata un om bun. Cred ca Michael Jackson a fost un copil timid in piele de adult, copil care se metamorfoza intr-un performer extrem de talentat si puternic pe scena.

Am devenit fan forever Michael Jackson pe la 6 ani. Sau poate eram chiar mai mica. La 8 ani am fost la primul concert al lui in Romania, cel care a fost ales personal de Michael ca fiind unul dintre cele mai reusite din cariera lui. Pentru asta trebuie sa le multumesc parintilor mei (stiu ca cititi ), care mi-au sustinut si inteles intotdeauna pasiunea pentru muzica si nu m-au certat cand faceau scandal vecinii pentru ca ascultam muzica prea tare sau le tropaiam in cap. Atunci, la 8 ani, nu intelegeam de ce lesina fetele la concert si ma amuza teribil chestia asta. M-a vrajit pur si simplu experienta si m-am intors acasa cu o carte despre viata lui Michael. Iar biletul l-am tinut ani de zile sub sticla de la birou. Am fost si la concertul din 1996. Ambele concerte sunt cele mai bune pe care le-am vazut vreodata. Michael nu venea pe scena, canta, se invartea de doua ori si pleca acasa. Michael transmitea publicului caldura, comunica fara rezerve cu fanii extaziati, traia pentru ei si lucrul asta se simtea in fiecare miscare de dans. Si avea niste miscari spectaculoase. Fiecare melodie avea o regie de piesa de teatru. Am mai fost la ceva concerte de atunci. Nu se compara nici pe departe. Tot timpul exista o bariera intre artist si public, oricat de frumos ar fi spectacolul. La Michael bariera asta nu se simtea.

Ritm, pace, armonie, nou, original, iubire. Ii recunosc piesele dupa primele doua acorduri, as spune chiar si dupa primul, pentru ca le-am ascultat de un infinit de ori. In sufrageria de la Suceava sustineam concerte in fiecare zi. Atat de mult am cantat melodiile lui incat de la un copil afon complet, intr-a 9-a luam lectii de canto. Intr-a 4-a m-am ridicat in timpul unei ore si i-am luat apararea in fata unei practicante care nu intelegea de ce-mi place mie Michael “Dar ai auzit de acuzatiile care i se aduc?”. “Dar ai auzit muzica lui??”

O prietena mi-a zis in ziua in care a murit. “Nu inteleg de ce plangi. Nu e ca si cum l-ai cunoscut sau ceva”. Asa e. De ce sa suferi pentru un om care nu ti-a fost apropiat? Pentru ca nu trebuie ca cineva sa-ti fie ruda sau prieten pentru a te ajuta si a-ti oferi enorm. Si nu sunt o persoana care sa spuna cuvinte mari usor. Muzica lui Michael imi da energie, optimism si caldura si azi. A fost parte din copilaria mea obsedata de muzica si e parte din evolutia mea. Si, nu in ultimul rand, am plans cand a murit pentru ca a fost un om singur, izolat si hulit, chiar daca a oferit atat de mult atator oameni. Si-a urat celebritatea, dar isi iubea publicul si ii dadea ce avea mai bun.

O mama povestea, mai demult, ca moartea copilului ei a bagat-o intr-o stare de soc, in care nu putea vorbi, nu simtea nimic si era si ea ca si disparuta. A stat in starea aia vreun an, pana intr-o zi in care a auzit “Jam” a lui Michael Jackson. Piesa asta a trezit-o din soc si a ajutat-o sa traiasca din nou. Asta a facut si face muzia lui Michael Jackson. Cine vrea sa uite de toate lucrurile pozitive si sa aduca mereu in discutie “da, dar a fost acuzat ca” (si niciodata condamnat, as adauga eu) e un carcotas, ca sa nu zic ignorant. Nu cer nimanui sa-i iubeasca muzica, e o chestie de gust pana la urma, dar cred ca oricine ar trebui sa-i recunoasca valoarea si aportul.

Asa ca, acum un an, in noaptea de joi spre vineri, cu tv-ul pe CNN si nenumarate site-uri deschise in background, am deschis un clip de-al lui Michael. S-a nimerit sa fie “Man in the Mirror”, in concert. Mi-am pus castile si am inceput sa plang. Am plans si a doua zi dimineata cand m-am trezit si imi vine si acum sa plang, cand scriu randurile astea. Pentru toate emotiile si bucuria si optimismul pe care mi le-a transmis mie Michael si pentru toate nedreptatile din lume. Intr-o mare de mizerie in care ne luptam zi de zi, un om a reusit sa faca lumea mai buna. Iar pentru asta a fost luat in ras. De unii. Stiu ca sunt si ceilalti care, ca mine, il iubesc si il apreciaza pentru arta si bunatatea lui naiva.

Toti oamenii sunt muritori. Nu si pentru mine.

impresii din lumea larga

anul asta s-a furat ca-n codru in Vama. noroc ca noi le-am luat-o inainte si ne-am golit corturile inainte de lasarea serii si-a ciorditorilor.

lesson learned: cand va pregatiti sa dati un papuc in cap unui om care se apropie de corul vostru, asigurati-va (cumva) ca nu e un prieten care la nevoie se cunoaste.

nu inteleg de ce se agita atat lumea ca ce munti de mizerie au ramas pe plaja. but of course ca au ramas. oamenii s-au distrat, cosuri de gunoi putine si vointa de a le folosi indirect proportionala cu nivelul de alcool din tartacuta. celor care se jelesc de cat de necivilizati suntem, le sugerez o promenada prin parcurile Madridului dupa o noapte de weekend. diferenta nu sta in cantitatea de gunoi lasata, caci ea nu difera. diferenta sta in organizare si oamenii care vin repejor la orele diminetii si fac totul luna-curat-ca nou-poti sa mananci de pe jos gen.

lesson learned 2: daca ai de gand sa cazi de pe o masa, peste o banca, apoi peste 3 navete de bere, asigura-te ca nu vei fi in stare sa faci nicio alegere constienta legata de modul in care iti vei coordona miscarile.

lesson learned 3: nu te pune cu soferii nervosi de masini de gunoi

lesson known but forgotten: pe drumul vechi de la Medgidia spre A2 se face STANGA la un moment dat. intr-un sat cu S. spre alt sat cu S.

o Luna amara cu Rosu aprins dupa 6 ore de zbantuiala te unge la suflet mai ceva ca sticla de apa pe care o gasesti din intamplare cand te trezesti dupa 2 ore de somn si soarele arde peretii textili de 4 ore. cati ani avea soferul camionului?

peste o luna ma intorc sa fac o baie in mare

precious lesson to be learned: stie cineva unde se iau lectii de james bond sa pot sa ma strecor printre sforile de la corturi ca spionii printre razele laser?

toata lumea larga se strange intr-un singur punct atunci cand soarele te bate lejer in cap si cand nisipul din atmosfera se unduieste pe Child in time. punctul asta e undeva intre urechi. sau undeva intre plamani, nu m-am horatat inca. cercetarile continua

no use? hope not :D

pentru un bilet la concertul Jazzanova, powered by Cristina Bazavan.

soundtrack de weekend

O melodie nu e numai o melodie. O melodie e un soundtrack.

Raiul sinucigasilor

Ca tot e invierea subiectul principal al zilelor astora, va recomand un film: “Wristcutters: A love story” (2006). O romantare a sinuciderii si a lumii de dupa ea. Daca e rai, iad sau purgatoriu hotarati voi. Eu i-am zis rai pentru iubire si pentru plaja.

Si o melodie care se potriveste cu linistea din Bucuresti, parcarea pe care n-am mai vazut-o atat de goala de nu mai stiu cand, soarele care se rasfira printre jaluzele, peronul gol de la metrou.

Soarta mon amour

Sa fie o simpla coincidenta? Nu stiu… asa coincindenta in joia mare parca nu-mi vine sa trec cu vederea. Ajung acasa. Cu o mana desfac snurul la papuci (unii i-ar numi mocasini) si cu cealalta deschid televizorul. Si ca in filme, cand dau astia drumul la televizor FIX, dar fix atunci cand incepe stirea care-i intereseaza pe ei, asa si tanti blonda pe Antena 1 incepe a spune in secunda 2: “Racii tineri… ei, pe raci tineri (voce incantata, usor invidioasa) ii asteapta o perioada extraordinara in dragoste, vor intalni pe cineva, sau daca au intalnit deja… ei, (invidia se vede si in ochi, e groasa situatia) e o perioada foarte buna, ce mai!”. Descaltata pe jumate, ma arat eu mie usor uimita de aceasta predictie. Indexez rapid in minte protagonistii din filmul vietii mele. Apoi imi dau seama ca in camera e destul de ordine si ma mir pentru ca eu eram convinsa ca trebuie sa fac curat.

Am primit la birou cadoo de Paste doua (doo) sticle de vin. Sa inecam amarul crizei, cozonacul altadata. Asa ca ma delectez cu un deget de vin rosu si putin (putin, promit) tutun si ascult si eu piesa asta pe repeat. Am auzit-o in masina in drum spre casa. Si soferul de la sc mogul srl probabil nu mi-a observat stralucirea din ochi, incantarea din suflet si versurile mimate cu o exactitate de scolarita care vrea nota 10. Cand sa-l rog sa dea mai tare, a luat el initiativa si dat mai incet. Dar o razbun eu pe Dalida acum. Pe care le-am baut.

Chasing

“Intelligent people talk about ideas, mediocre people talk about events, dumb people talk about people”, spusa de Eleanor Roosevelt, potrivit google.

Adina imi spune citatul asta over coffee and cigarettes. Si mi-l spune ca urmare a unor discutii despre discutii pe care le-am tot avut in ultimul timp. “Ce s-a intamplat cu noi?”,  ne intrebam. De ce nu mai vorbim despre vise, SF-uri, de ce nu mai aberam pe toate temele posibile, asa cum faceam acum zece ani. Ceea ce-ti promiteai la 15 ani ca nu o sa se intample, ca nu o sa te pierzi in lumea adultilor insipizi, se intampla. Rutina, placuta sau nu, ne mananca zilele si “lasa ca o sa” devine prefixul-de-constiinta-linistitor al oricarei fraze legata de orice presupune ceva mai putina comoditate. Obisnuinta e calduta si sedativa.

2 zile mai tarziu

Venit pe jos de la Victoriei la Casa Presei. Udat papuci, udat sosete, scos sufletul din om.  Water! Pe drum, am trecut pe langa un parc mare si, uneori, plin de caini. Pe la jumatea drumului dintre Victoriei si Arcul de Triumf, niciun om in fata, niciun om in spate, doar un ghetus infinit si un parc incetosat. Si mi s-a facut frica. Daca ma intalnesc cu o haita de caini? Daca, daca, daca? “You’re gonna stay or you’re gonna go?”

Asa si cu chestia de mai sus. Tre sa-mi dau creierul jos din metroul rapid si comod. Sa-l pun sa faca drumul pe jos prin ceata, sa se dezmorteasca, sa se alerteze. Asa-i!

Pus piesa asta pe repeat.

all is love

all is love. asa zice piesa din winamp si nu am de ce s-o contrazic. bagajele se-astepta facute si soarele razbate printre jaluzele. il astept in toata puterea caldurii lui in numele fustelor si plajelor si noptilor cand lumea sta in loc. am visat ca faceam autostopul. eram prin Franta parca. si mergeam undeva departe. aveam parul lung lung strans intr-o coada si cautam o harta. ma enerveaza oamenii care viseaza ca zboara. pentru ca eu visez doar ca alerg. dar lasa, inchid eu acum ochii si visez ce vreau.  one, two, ready, go!

i can haz arctic monkeys

peste o saptamana o sa fiu si eu acolo cantand so who’s that girl theeere. nu chiar acolo. la barcelona, dar acolo. happy happy happy. so who’s that girl there? i am, i am!