The big 3

Mergeam cu tramvaiul prin Berlin, printre sirurile de gradini comune din Pankow, ascultam ceva, nu stiu ce, cand m-a lovit gandu’ ca vantu’: „Nu o sa mai am douazeci de ani”. Asta a fost acum un an, pe vremea cand scriam la dizertatii si ma jucam cu Oskar, cel mai cuminte motan, si beam Berliner Kindl pe Tempelhof la apus. Pe vremea cand implineam 29 de ani. Dar gandul ala m-a lovit asa de tare, atunci, pe loc, ca era sa cad de pe scaun. Era creierul meu care realiza o schimbare si incepea sa se obisnuiasca cu ea.

Cat de schimbare e schimbarea?

E si nu e. Nu e pentru ca 30 e o zi peste 29. Pentru ca anii si lunile si minutele sunt insiruiri oarecum subiective de perioade de timp, care ne ajuta sa ne orientam, dar care nu exista, de fapt. Pentru ca poti trai 20 de ani fericiti si 100 nefericiti sau invers. Pentru ca, nu-i asa, conteaza cum te simti si nu cati ani ai (ce cliseu minunat). Nu e pentru ca viata ar trebui sa fie un continuu strabatut de fiecare in ritmul lui, dupa coerenta sau incoerenta povestii personale, nu dupa cum bate orologiul sau gura lumii.

E pentru ca e un reminder, discret (sau mai putin discret, vezi gand lovit cap cazut scaun), ca una si ca alta. Ca, una, nu toate lucrurile vin de la sine. Ca, alta, te schimbi. E pentru ca, in cuvintele memorabile ale unui coleg, „Oamenii de 30 de ani sunt… altfel”. Pentru ca programarea ceasului biologic inca n-are aplicatie de smartphone. Si mai e pen’ ca, oricat te-ai chinui, nu-i poti explica cuiva ca „O sa vezi tu” fara sa pari, sa zicem, matur.

Dincolo de toate astea, e un moment bun sa te gandesti la ce-ai facut si la ce vrei sa mai faci. Asa, lejer, ca si cum nu ti-ar pasa, ca si cum te-ai intoarce spre cort dupa o baie la stuf la rasarit, razand si molfaind cu o pofta divina dintr-o saorma.

0 Comments on “The big 3”

  1. Ajung tot mai des la concluzia că oamenii ‘mari’, cum îi vedeam când eram mică, nu sunt altceva decât copii în corpuri și minți mai … experimentate. Copilul e întotdeauna acolo într-o formă sau alta. Ajungi mai bun la multitasking… 😀 Deci, nu e așa de ‘mare’ the big 3.

    1. Cand ma uit la oameni cu the big 5 sau 6, ma gandesc acelasi lucru. Hai, poate nu copii, dar sunt aceeasi oameni de la 20, priviti de astia mici ca si cum ar fi alta specie :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *