Un an de la noaptea in care am plans (un râu)

Era 2 si ceva noaptea si ma pregateam sa las capacul la laptop si sa pun la cale cateva ore de somn. Cu mana pe capac, dau un ultim click pe Twitter si vad „Michael Jackson a murit, din pacate”. WTF?, am zis. Si m-am gandit ca o fi vreo metafora exagerata, dramatizata, asa cum sunt intotdeauna, la cariera pe duca a lui MJ. Sau ca s-o fi anulat turneul anuntat pentru august. Click pe CNN, soc! Click click click in toate partile! „Michael Jackson internat de urgenta dupa un atac de cord”, „Michael Jackson, decedat la 50 de ani”, „Michael Jackson a murit” – la ora aia stirile erau pe surse si moartea era confirmata numai de tmz.com. Am deschis cu un nod gigantic in gat si TV-ul, pe CNN curgea banda de breaking news si in imagini era spitalul unde se presupunea ca fost dus Michael, cu o multime care incepuse sa se stranga in jurul lui. Nu intelegeam cum e posibil asa ceva.

Terminasem de citit cu cateva zile in urma „Toti oamenii sunt muritori”, a lui Simone de Beauvoir. Iar in noaptea aia de joi spre vineri, realitatea imi demonstra ca asa este: toti oamenii sunt muritori. Da, evident ca stiam asta deja, dar creierul iti joaca feste si pune unii oameni pe un piedestal si ii crezi invincibili. Cand oamenii astia isi arata slabiciunile sau dispar, eu una nu pot decat sa am nevoie de un timp sa-mi refac conceptia asupra vietii.

Sa ne lamurim inainte sa continui. Nu ma intereseaza absolut deloc acuzatiile care i s-au adus lui Michael. Orice adevar ar fi stat la baza lor, MJ a fost o victima a mass-media si a propriei celebritati, de cand s-a nascut si pana a murit. Nu ma intereseaza ciudatenii adevarate sau inventate despre viata lui, nu ma intereseaza daca in procese a fost gasit nevinovat doar pentru ca era cine era sau pentru ca a platit o caruta de bani pentru asta.

Ma intereseaza muzica lui extraordinara, videoclipurile si concertele la care iti statea mintea in loc, energia si optimismul pe care le emana in fata publicului si pe care reusea sa le transmita si ma intereseaza ca am vazut intotdeauna bunatate in ochii lui. Daca l-ar fi desprins cineva de orice context si nu l-as fi cunoscut si mi-ar fi aratat o poza de-a lui, as fi zis ca am in fata un om bun. Cred ca Michael Jackson a fost un copil timid in piele de adult, copil care se metamorfoza intr-un performer extrem de talentat si puternic pe scena.

Am devenit fan forever Michael Jackson pe la 6 ani. Sau poate eram chiar mai mica. La 8 ani am fost la primul concert al lui in Romania, cel care a fost ales personal de Michael ca fiind unul dintre cele mai reusite din cariera lui. Pentru asta trebuie sa le multumesc parintilor mei (stiu ca cititi 🙂 ), care mi-au sustinut si inteles intotdeauna pasiunea pentru muzica si nu m-au certat cand faceau scandal vecinii pentru ca ascultam muzica prea tare sau le tropaiam in cap. Atunci, la 8 ani, nu intelegeam de ce lesina fetele la concert si ma amuza teribil chestia asta. M-a vrajit pur si simplu experienta si m-am intors acasa cu o carte despre viata lui Michael. Iar biletul l-am tinut ani de zile sub sticla de la birou. Am fost si la concertul din 1996. Ambele concerte sunt cele mai bune pe care le-am vazut vreodata. Michael nu venea pe scena, canta, se invartea de doua ori si pleca acasa. Michael transmitea publicului caldura, comunica fara rezerve cu fanii extaziati, traia pentru ei si lucrul asta se simtea in fiecare miscare de dans. Si avea niste miscari spectaculoase. Fiecare melodie avea o regie de piesa de teatru. Am mai fost la ceva concerte de atunci. Nu se compara nici pe departe. Tot timpul exista o bariera intre artist si public, oricat de frumos ar fi spectacolul. La Michael bariera asta nu se simtea.

Ritm, pace, armonie, nou, original, iubire. Ii recunosc piesele dupa primele doua acorduri, as spune chiar si dupa primul, pentru ca le-am ascultat de un infinit de ori. In sufrageria de la Suceava sustineam concerte in fiecare zi. Atat de mult am cantat melodiile lui incat de la un copil afon complet, intr-a 9-a luam lectii de canto. Intr-a 4-a m-am ridicat in timpul unei ore si i-am luat apararea in fata unei practicante care nu intelegea de ce-mi place mie Michael „Dar ai auzit de acuzatiile care i se aduc?”. „Dar ai auzit muzica lui??”

O prietena mi-a zis in ziua in care a murit. „Nu inteleg de ce plangi. Nu e ca si cum l-ai cunoscut sau ceva”. Asa e. De ce sa suferi pentru un om care nu ti-a fost apropiat? Pentru ca nu trebuie ca cineva sa-ti fie ruda sau prieten pentru a te ajuta si a-ti oferi enorm. Si nu sunt o persoana care sa spuna cuvinte mari usor. Muzica lui Michael imi da energie, optimism si caldura si azi. A fost parte din copilaria mea obsedata de muzica si e parte din evolutia mea. Si, nu in ultimul rand, am plans cand a murit pentru ca a fost un om singur, izolat si hulit, chiar daca a oferit atat de mult atator oameni. Si-a urat celebritatea, dar isi iubea publicul si ii dadea ce avea mai bun.

O mama povestea, mai demult, ca moartea copilului ei a bagat-o intr-o stare de soc, in care nu putea vorbi, nu simtea nimic si era si ea ca si disparuta. A stat in starea aia vreun an, pana intr-o zi in care a auzit „Jam” a lui Michael Jackson. Piesa asta a trezit-o din soc si a ajutat-o sa traiasca din nou. Asta a facut si face muzia lui Michael Jackson. Cine vrea sa uite de toate lucrurile pozitive si sa aduca mereu in discutie „da, dar a fost acuzat ca” (si niciodata condamnat, as adauga eu) e un carcotas, ca sa nu zic ignorant. Nu cer nimanui sa-i iubeasca muzica, e o chestie de gust pana la urma, dar cred ca oricine ar trebui sa-i recunoasca valoarea si aportul.

Asa ca, acum un an, in noaptea de joi spre vineri, cu tv-ul pe CNN si nenumarate site-uri deschise in background, am deschis un clip de-al lui Michael. S-a nimerit sa fie „Man in the Mirror”, in concert. Mi-am pus castile si am inceput sa plang. Am plans si a doua zi dimineata cand m-am trezit si imi vine si acum sa plang, cand scriu randurile astea. Pentru toate emotiile si bucuria si optimismul pe care mi le-a transmis mie Michael si pentru toate nedreptatile din lume. Intr-o mare de mizerie in care ne luptam zi de zi, un om a reusit sa faca lumea mai buna. Iar pentru asta a fost luat in ras. De unii. Stiu ca sunt si ceilalti care, ca mine, il iubesc si il apreciaza pentru arta si bunatatea lui naiva.

Toti oamenii sunt muritori. Nu si pentru mine.

0 Comments on “Un an de la noaptea in care am plans (un râu)”

  1. subscriu draga Sabina! Se face un an de cand am aflat ca a murit

    eram la birou in Sema. era by far good love. Acea zi a fost ultima acolo si ultima cu michael. Am avut o vara in care am plutit cautand new purpose to life…

    ascult michael de cand ma stiu… de cand inca se asculta thriller pe placa de pickup. Pharell zicea candva ca lumea se va uita si cand noi vom ajunge pe Luna, cum Michael ar face un moonwalk on the moon 🙂 as fi vrut sa prindem toti momentul ala… sa avem melodii noi de la el, senzatii noi, momente din viata asociate cu muzica lui…

    Subscriu, Sabina. E nemuritor!

  2. Felicitari Diana pentru aceste randuri frumoase despre regele muzicii!Mi-au dat lacrimile si acum si atunci cand am auzit de moartea lui. Intr-adevar a fost un om deosebit si cred ca vor mai trece ani buni pana sa se mai nasca un nou Michael! Long live the king!

  3. Ai scris un articol superb. 🙂 Pentru mine vestea mortii lui Michael a avut acelasi impact ca si asupra ta. am plans toata ziua pe 25 iunie si am mai plans si a doua zi. am plans cand i-am vazut copiii pe scena si am plans si cand toti cantaretii si formatiile de la BET Awards 2009 i-au adus un ultim omagiu cu lacrimi in ochi. A murit un om, dar o legenda va trai etern.

    Mi-a placut comparatia cu Toti oamenii sunt muritori, si totusi… Michael, la fel ca multi altii, sunt nemuritori.

  4. nu vreau sa-ti contestez idolul ca doar fiecare avem dreptul la Idoli dar de aici si pana la a afirma ca e un „om care a reusit sa faca o lume mai buna” e un pas cam mare.. hai sa ne gandim ca au mai fost multi alti oameni de valoare care nu au fost apreciati la adevarata lor valoare si au fost huiduiti si umiliti, nu e MJ nici primul si nici ultimul. Foarte frumos ca ii iei apararea (intr-un mod cam fanatic as indrazni sa spun) dar nu poti afirma cu asa o nonsalanta ca MJ e singurul si unicul care a facut si adres si pe urma sa astepti sa fie toooata lumea de acord cu tine (mai sunt si oameni cu pareri diferite pe care trebuie sa le accepti si nu sa te avanti atat de usor in a-i categorisi ca si ignoranti). SI tu stii la fel de multe ca si noi restul depsre MJ, doar ca la tine muzica lui a avut un efect mai puternic fata de altii si cam ATAT! Nu ai cum sa cunosti un om cu adevarat doar din presa si nici chiar din muzica, ca de aia sunt artisti, sunt facuti si crescuti sa iti arate una pe scena si sa faca alta in viata privata
    Poate ca te vei enerva la aceste randuri la cat de pornita esti impotriva oamenilor care au alta pareri despre MJ, dar trebuie sa admiti si alte pareri ca de aia se numeste „democratie” corcitura asta in care traim 🙂

  5. @cuib de cuci parerea ta nu ma enerveaza absolut deloc. 🙂 asa cum am eu dreptul la un idol caruia sa-i iau apararea, la fel ai si tu dreptul sa nu fii de acord cu pasiunea mea. intr-un loc gresesti insa, sau poate m-am facut eu gresit inteleasa. nu am zis niciodata ca Michael ar fi primul sau ultimul sau singurul. am zis ca a fost unul dintre cei care au incercat (si reusit, parerea mea) sa faca viata unora mai buna, chiar si pentru cateva minute, ore sau zile. asta e un mare lucru.
    nu ai cum sa cunosti cu adevarat nici un om alaturi de care traiesti alaturi ani de zile. evident ca nu am cum sa-l cunosc cu adevarat. e un text pur subiectiv si mi-l asum ca atare 🙂

  6. @Tomata cu scufita multumesc :). si pe mine m-au emotionat la ceremonie copiii lui, dar cel mai mult mi-a placut de Brook Shields.

  7. si eu imi amintesc seara aceea perfect.. a 2-a zi aveam BAC`ul la Romana si eu , ca de ocicei, ingrasam porcul in ajun, adica incercam sa invat ceea ce nu am invatat intr-un an intreg , intr-o seara. Insa primind teribila veste nu mi-a mai ars de invatat asa mult.. Totusi am luat note bunicele..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *