piesa fara titlu, dar comica

Nu prea am timp sa zic acum si nici nu prea sunt multe de zis. Ce se intampla zilele astea in Parlament si-n politica seamana, de fapt, fac parte dintr-o piesa de teatru de-a lui Caragiale. Magicul I.L. Caragiale s-a intors sa scrie inca o piesa, asta e tot. Si noi o citim si ne amuzam si nu ne afecteaza viata deloc. In viata reala, lucrurile sunt normale, civilizate si de bun-simt.

„Şedinţa de plen în care se dezbate moţiunea de cenzură a început cu un moment poetic. Deputatul PSD Marian Săniuţă a ţinut să recite din poetul naţional, Mihai Eminescu”
„Premierul a fost huiduit copios de Opoziţie, iar acesta a acuzat-o că ţine cu dinţii de pensiile de lux. „Habar n-aveţi pe ce v-aţi asumat răspunderea”, a tunat Boc”
„Cu toate că ţara întreagă stă cu ochii pe Parlament pentru a vedea deznodământul moţiunii, iar protestatarii încearcă să forţeze intrarea în clădirea legislativului, unii parlamentari sunt foarte relaxaţi. Atât de relaxaţi încât au adormit în plen”
„Plenul de luni a început cu o ceartă între preşedintele de şedinţă Ioan Oltean şi viceliderul grupului PSD Aura Vasile, aceasta din urmă încercând să-l împiedice pe Mircea Toader să ia cuvântul. Spiritele s-au încins şi s-a ajuns la o încăierare între social-democratul Nicolae Bănicioiu şi democrat-liberalul Cristian Boureanu.”
„Pauze de consultări succesive nu au dus la deblocarea situaţiei, deputaţii Opoziţiei formând la un moment dat un lanţ uman în jurul urnei de vot şi al tribunei pentru a bloca procesul de votare şi a-i împiedica pe secretari să facă prezenţa. Ei au scandat „Ruşine!”, Hoţii!” şi „Votaţi la Cotroceni!”.

Nu e comic? Acum, sa ne intoarcem la Romania din 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
14 + 23 =


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.