March 10, 2009 - 2:49 pm
Hello everybody! Ne-am vazut mai rar zilele astea. Asa e cu cheful in viata, vine se duce si vine din nou. Neanticipabil. Am avut mai mult chef de citit, asa ca am mai lasat laptopul deoparte, de dragul ochilor si-a urechilor. Vorbind de chef, mi-e dor sa ma tot duc. Sa fiu in drum spre gara sau aeroport, sa ma trezesc intr-un oras nou si sa ma plimb zile intregi cu harta in geanta. Sa ma opresc din cand in cand pe cate o banca, sa ma uit la fetele trecatorilor si sa vad cum arata oamenii “la ei”.
Anyway, stie cineva ce tot face primavara asta? Am incercat zilele trecute o plimbare si m-au durut urechile doua ore de la frig. Iar de ploaia de azi nici nu vreau sa vorbesc. Hai dom’le cu caldura aia ca am fusta noua si colorata si vreau s-o scot in lume! 
Aici se incheie interventia mea fara vreun mesaj anume. E un fel de: “Alo? Ce faci? Nimic… Vroiam doar sa-ti aud vocea”. Asa imi spuneau ai mei cand eram mica si stateam cu bunica. Si eu le-am zis intr-o seara ca am vazut la cineva o tabla mica asa interesantaaaa si dupa vreo doua ore M&T venisera cu o tabla si creta colorata si am fost nespus de fericita.
Am zis ca tac, nu? Doar o chestie. Voi ati incercat sa mai scrieti cu pixul, as in cu pixul cu pasta pe o foaie de hartie adevarata, lately? E ingrozitor! Mie imi aluneca mana, mananc litere, rezultatul e indescifrabil. Ce vremuri, mon cher!
March 8, 2009 - 2:15 pm
Piesa asta ma face sa visez la soare, nisip si norisori. Coming soon on a summer day near you.
Kings of Leon – Revelry
March 7, 2009 - 4:45 am
Catre toti DJii din lume, va rog, fir-ar a dracului de viata, nu mai puneti urmatoarele melodii: Bare Necessities, Maria a lu’ Blondie, Gimme hope Joanna si amestecatura aia gretoasa de rock’n'roll pe care tre’ sa dansam precum Stefan Banica Jr. Stiu ca se gasesc cativa entuziasmati care se zbantuie frenetic pe “I’m all shook up uuuh”, dar ei fie sunt beti manga, fie n-au mai iesit din casa de un an si ar dansa pe orice. Si n-o sa mai iasa inca un an, asa ca nu e in interesul afacerii sa-i satisfaceti. Va multumesc pentru atentie!
- 4:11 am
Vorbeam cu cineva aseara si mi-a spus: “Ma plictiseam la serviciu si ti-am citit blogul”. Asaaaa. “Si mi-a lasat un gust sec. E ca si cum ai manca gutui. Dar nu taiate. Ca si cum ai musca din gutui”.
Voua ce “gust” va lasa blogul asta?
March 2, 2009 - 9:44 am
Am cantat, am dansat, am sustinut concerte de succes pe scene internationale, am mers cu cartea pe cap si am evoluat de la mersul de dinozaur la printesa blonda, am plans, m-am strambat, mi-am facut gropite in obraji, m-am dat prima data cu ruj, m-am incurajat, m-am mirat, pe bune, de toate. De la cele mai reale la cele mai SF chestii.
In camera mea de acasa aveam o oglinda mare pe usa. Cat usa. Camera destul de mica, asa ca oglinzii nu-i scapa nicio miscare. Ma analizam in orice ipostaza, ma corectam, eram tot timpul constienta de orice fac. Chestia asta s-a tradus si in comportamentul meu, am realizat mai tarziu.
Cand m-am mutat la Bucuresti, am luat dupa mine o oglinda. Mare si ea. Am lipit-o de un perete si mi-am continuat show-urile in fata ei, cu mana pe post de microfon. Toate anotimpurile au trecut prin fata ei, m-a vazut in primii blugi bagati in cizme, s-a uitat cum stateam uitata pe balcon, cum invatam spaniola sau teorii de relatii internationale. De cand ma stiu, o sticla acoperita cu un strat metalic mi-a inregistrat toate miscarile. Ati inteles voi ideea.
Cu riscul de a parea narcisista, sunt dependenta de oglinda. Dar nu e narcisism, e nevoia de a pastra tot timpul controlul. Ca asa sunt eu, nu vreau in niciun moment sa pierd haturile carutei asa ca tre’ sa vad caruta tot timpul, sa ma asigur ca e ok, ca se misca normal, in parametri. Nu stiu cine a venit mai intai: controlul sau oglinda. Cred ca s-au completat reciproc de-a lungul anilor.
Dar intr-o zi, o vietate portocalie si rea cu draci s-a suit in spatele ciudateniei care se stramba la ea si a impins-o. In slow-motion, am vazut toate inregistrarilor unor ani buni prabusindu-se pe parchet. Zbaaaaam! Cioburi si o mazta speriata care vedea in ochii mei ca o voi arunca probabil pe geam, de la etajul 10.
O bucata de vreme m-am simtit ca un miop fara ochelari. Ma uitam instinctiv de 200 de ori pe zi catre bucata de perete unde fusese oglinda. Ce drama, nu? 
Am descoperit repede remediul. Ca sa nu ies din casa nesincronizata, vestimentar vorbind, am inceput sa ma cocotz prin baie, cum pot, sa ma vad in picioare in oglinda aia mica si meschina. In rest, mi-am dat seama ca ma simt mult mai bine daca nu stau cu ochii pe mine tot timpul. Ca tot am primit leapsa de pe reinvented, caci asta este o leapsa, a fost un fel de… evolution .
Matza portocalie a supravietuit furiei de atunci, insa a trebuit sa-i fac bagajele s-o trimit in nord, eventually. Mi-a stricat multe in casa, dar, all in all, a facut si un lucru bun. M-a scutit de privirea-mi neiertatoare!
Later edit: Vreau sa dau mai departe catre Simona, pentru care aleg un microfon, si Angi S, pentru care aleg o manusa. Reguli: Daca esti lepsuit, inseamna ca tre’ sa scrii despre un obiect. Poti sa o faci in ce stil vrei tu amuzant/informativ, etc.
